„Administrația locală trebuie schimbată cu oameni gospodari. Noi nu venim să promitem ceva ce nu facem. Cine va ajunge acolo, va avea un buget, care trebuie foarte bine gestionat. Asta e administrația locală, să nu administrăm cu interese, ca până acum”, este de părere Valentin Armașu.
Ca mulți alți politicieni, Armașu leagă viitorul județului de felul în care vom ști să dezvoltăm turismul și să protejăm pădurea pe care o avem.
„Noi avem un județ care se va baza pe turism. Nu vom stopa tăierile în totalitate, căci nu vom avea cum, dar când tăiem o pădure, lăsăm curat după noi, în momentul în care facem exploatare în drum, ne stricăm infrastructura. Facem o transformă la 100 de m de drum, să nu afectăm și rigola pietruită. După ce se termină, facem curățenie și plecăm acasă. La Văliug merg aceleași persoane în fiecare weekend în același loc în pădure și ne supără că aruncă mizerie. Dacă nu ajutăm la CJ să alocăm fonduri de turism și pentru a atrage cetățenii să vină, ne mulțumim cu mizeria aruncată”, mărturisește Valentin Armașu.
P. E.