Unul dintre proiecte viza regulamentul privind conferirea titlului de „Cetățean de onoare” al orașului Moldova Nouă, o distincție prin care comunitatea își poate exprima recunoștința față de persoanele care, prin activitatea, performanțele, faptele sau contribuțiile lor, au avut un rol important în dezvoltarea, promovarea, prestigiul și binele orașului.
Celălalt proiect se referă la premierea cuplurilor care au împlinit 50 de ani de căsătorie, ca formă de apreciere pentru longevitatea și stabilitatea familiei. Pentru acordarea premiului trebuie îndeplinite câteva condiții, printre care, cea mai importantă: ambii soți să fie în viață la momentul depunerii cererii. Solicitarea poate fi depusă de unul dintre soți, iar premiul va consta într-o sumă de bani, stabilită potrivit regulamentului adoptat de administrația locală.
Referindu-se la cele două măsuri adoptate de consilierii locali, primarul Adrian Torma a subliniat faptul că oamenii care contribuie la binele comunității, dar și familiile care au construit împreună o viață de jumătate de secol, merită să fie văzuți, apreciați și recompensați.
„Prin adoptarea acestor acte normative, Moldova Nouă se aliniază practicilor întâlnite în comunitățile care își respectă cetățenii și valorile, construind totodată premisele unei relații mai apropiate între administrația locală și locuitori. Recunoașterea meritelor, dialogul și colaborarea dintre administrație și comunitate reprezintă elemente esențiale pentru ca lucrurile să funcționeze normal și eficient, în beneficiul tuturor celor care trăiesc în Moldova Nouă.” a ținut să precizeze edilul-șef.





