Întrunit astăzi, 1 aprilie, Biroul Politic Județean l-a mandatat pe președintele Vela să întreprindă diligențele necesare convocării ședinței extraordinare a CN al PNL.
„În ședința de astăzi a Biroului Politic Județean al Filialei PNL Caraș-Severin s-a decis ca domnul președinte Marcel Vela să solicite conform statulului, în numele filialei, convocarea ședinței extraordinare a Consiliului Național al PNL pentru duminică 3 aprilie 2022.
Totodată, a fost stabilit mandatul delegației din Caraș-Severin în cadrul CN pentru susținerea organizării Congresului Extraordinar al PNL in data de 10 aprilie 2022, în vederea organizării alegerilor interne pentru o nouă conducere a Partidului Național Liberal”, se arată într-un comunicat al biroului de presă al PNL Caraș-Severin.