În prezent se montează mobilierul, se fac ultimele retușuri în așa fel încât în luna februarie imobilul să poată fi predat beneficiarului, nimeni alta decât primăria locală.
„Vila Popov este un proiect pe care îl încheiem acum, în februarie. Se montează deja mobilierul, constructorii sunt pe final cu lucrările. După ce finalizăm proiectul avem obligația să predăm obiectivul celor de la Asistență Socială, care se vor ocupa de administrarea imobilului, punându-l la dispoziția persoanelor vârstnice, a pensionarilor, pentru a se întâlni, a socializa și a desfășura diverse activități recreative.”, ne-a mărturisit city-managerul, Florin Bogdea.
Restaurarea imobilului s-a făcut printr-un proiect european, în valoare de 6,7 milioane de lei, derulat de Primăria Caransebeș prin Programul Operațional Regional 2014-2020.