La acțiune, desfășurată în 49 de puncte de interes din județul Caraș-Severin, au participat 273 de angajați și 122 de voluntari, cu scopul de a colecta deșeurile din arealele naturale.
Rezultatele au fost impresionante: au fost strânse 5,8 tone de deșeuri, echivalentul a peste 1000 de saci menajeri. Majoritatea deșeurilor colectate au fost sticle și ambalaje de plastic de unică folosință, care au fost predate sistemelor de colectare ale administrațiilor locale.
„Prin această acțiune, Direcția Silvică Caraș-Severin demonstrează încă o dată angajamentul său față de protejarea mediului și îmbunătățirea calității vieții cetățenilor județului, cu un accent deosebit pe zonele forestiere aflate în administrare.
Mulțumim tuturor voluntarilor care au răspuns la această provocare și au contribuit la succesul acestei inițiative!”, se arată în comunicatul de presă al Direcției Silvice Caraș-Silvice.