În Caraș-Severin, sunt cei mai buni. Nu-i întrece nimeni. Sunt ca Abebe Bikila, Haile Gebrselaisse și Kenenisa Bekele, celebrii maratoniști etiopenii. De când Mocio a plecat la Curtea de Conturi, pesediștii s-au înmuiat de tot, iar liberalii cărășeni nu au rivali în sondaje. Sunt cei mai cei dintre politicienii județului. Apreciați, respectați și lăudați peste tot. În schimb, Hurduzeu și ai lui sunt vai de mama lor. Până și Luminița Jivan, care nu mai face politică de vreo cinci ani, stă mai bine decât ei în sondajul comandat de PNL. De unde și concluzia că, dacă vrei să fii în Top Ten, nu trebuie să faci mare lucru, ba chiar nimic.
Marcel Vela e ca FCSB-ul lui Becali. Merge de zbârnăie. La sfârșitul anului… electoral, va primi din nou locul I și coronița de flori de câmp culese cu mâna lui. Surprinde locul II ocupat de puiucu’ (de astăzi îl ridic la rangul de substantiv propriu, cu colan de argint, și îl voi scrie cu „P” mare de tipar) căci, zice sondajul, Romeo Dunca va câștiga detașat Consiliul Județean anul viitor. Dar să vedeți cum: 36% îl laudă și-l pupă pe Facebook, 43% au părere proastă și foarte proastă, în timp ce 19% declară că nici n-au auzit de Romeo Dunca. Adunând 43 de procente cu alea 19, rezultă 62%. Cum dracu vine asta, Puiucule? Deși sunt mai mulți din ăia care nu te vor, tu stai nu bine, ci foarte bine în sondaj. Te minunezi și tu, te cred. E ca și cum ai bea șampanie la Loft, din aia adusă cu roaba, când tu, de fapt, te îmbeți cu apă rece!
Surpriza cea mare a sondajului abia acum vine, Nelu Tăiețelu nu e nici măcar pe podium, darămite să se bată la titlu cu Marcelino! Pe 3 e un parlamentar. Nu am nimic cu Jaro Marșalic, cu același număr de procente ca și Romeo, dar să mă ierte Dumnezeu, în timp ce deputatul liberal a stat pe tușă mai bine de un an (din motive de sănătate), Tăiețelu a muncit de i-au sărit capacele. Bine, rău, nu contează. A muncit, nu a stat degeaba. Și dacă îmi aduc aminte bine, Tăiețelu e cel care îl sfătuiește și-l învață pe Dunca ce să facă, și nu invers. Da’ știți cum e și cu sondajele astea…
Despre PSD nu are rost să mai vorbim, cât timp Luminița Jivan, care de vreo cinci ani s-a retras la cratiță, este la doar două procente în urma lui Silvică Hurduzeu. În privința celorlalți potențiali candidați USR, AUR și PMP la președinția Consiliului Județean, lucrurile sunt și mai clare: tustrei la un loc nu ajung nici măcar la degetul mic a lu’ Puiucu.
În concluzie, să ne bucurăm că avem astfel de sondaje prin care alegătorii își exprimă liberi dragostea nețărmurită față de conducătorii iubiți.