De pildă, tălică recunoști că ai început reformele astea cu fraierii. Bine, n-ai zis chiar așa, dar asta se subînțelege. Adică cu pensionarii și bugetarii, că de la ei ți-e mai ușor să iei decât să gândești alte soluții. Te-ai bazat pe faptul că ei nu vor ieși la proteste pe căldurile astea. Mai ales pensionarii, cărora asta le-ar mai lipsi pe lângă bolile pe care le au, să-i bată soarele în cap strigând: „Hoții!” „Hoții!” ori „Bolojan și ai lui…” Să se ducă undeva, așa cum se obișnuia să se strige pe vremea lu’ Boc, Cîțu, Dăncilă și Ciolacu. Dar și liderii sindicali, care, chiar dacă ar reuși o astfel de minune, nu mai au nicio credibilitate în țara asta, după ce de ani de zile sunt într-un continuu și nesimțit conculimbaj cu statul și patronatul. Că ăștia sunt ca împărații, regii și șefii te trib din Africa, aleși pe viață, că nici măcar Dumnezeu nu-i mai poate da la o parte.
Și pentru că îmi place de tine, că în loc să stai cu burta la soare, cu Adria, la gheață, în piscina de la Felix. ai ales să dai concurs pentru singurul post liber de salvamar al României în vremuri de furtună, nea Ilie sunt de acord să-mi iei din gospodărie tot ce crezi matale că poate duce la salvarea țărișoarei noastre de la pieire. De pildă, colecția de ziare la care scriu de 36 de ani, cărțile, colecția cu pozele fotbaliștilor la CM din SUA., cele două tablouri și trei caricaturi semnate de autori locali, colecțiile de monede bătute în ultimii 50 de ani, tenișii de Drăgășani de pe vremea când aveam 14 ani, șlapii de gumă cu care umblu prin casă. Ia-le și du-le în piață, la ociko, și vinde-le. Poate mai scoți un ban pe ele pe care să-l pui în pușculița țării. Dacă crezi că e neaparat nevoie, ia-mi și pielea de pe mine, că nu mă supăr și nici nu fac gură, ca unii, că de ce să plătesc eu oalele sparte de alții.
Dar știi ce te rog eu, nea Ilie? Să nu te superi că îndrăznesc să-ți spun asta. Dacă milioane de oameni sunt gata să-ți doneze protezele dentare, cărucioarele și dispozitivele pentru persoanele cu dizabilități, bastoanele cu care ies la plimb în parc, cadrele metalice cu care învață să pășească din nou, atunci de ce nu ar plăti același preț și ucrainenii? De ce nu te întâlnești cu Zelenski să-i spui: „Frate Volodea, uite care e treaba. Până acum a fost cum a fost, v-am dat de toate, v-am ajutat chiar mai mult decât pe ai mei. Că am avut, că n-am avut bani, n-a contat. De acu’, însă, nu se mai poate că nu mai e de unde. A înțărcat bălaia, frate Volodea, sau cum îi zi tu lu’ Zelenski ăsta.” Că așa mi se pare normal. Suferă poporul tău, trebuie să sufere și ăia lui Zelenski. Că nu e corect să tai doar de la români și de la ucraineni, nu. Ia fă asta și o să vezi nea Ilie câte sute de milioane de euro, poate chiar mai mult, vor fi economisite.
Fă asta și vei avea respectul meu. Altfel, știi cum se scandează la galerie „Pe ei, pe ei, pe …”




