Potrivit primarului Felix Borcean, proiectul include dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale sau de altă natură necesare derulării actului didactic în toate unitățile de învățământ din municipiul Caransebeș, inclusiv Clubul Copiilor și Clubul Sportiv Școlar, mai precis a laboratoarelor, atelierelor de practică, sălilor de clasă, cabinetelor psiho-pedagogice sau a sălilor de sport.
„E un proiect important pentru tot sistemul de învățământ din Caransebeș. Am primit solicitările directorilor unităților de învățământ, le-am introdus în proiect și iată că a venit și rezultatul, unul pozitiv, proiectul fiind aprobat. Urmează să semnăm contractul și să trecem la implementarea proiectului.”, a precizat primarul Felix Borcean.
Primarul Caransebeșului spune că primăria lucrează deja la alte obiective școlare din din municipiu. Se reabilitează energetic Școala Generală 2, Școala Generală 8, Grădinița PP4, Liceului Tehnologic „Decebal”, Liceul Tehnologic „Dacia”și fostul internat de la „Traian Doda”.