La noi, la români, o vorbă bătrânească spune că de la bani ți se urcă la cap. Uiți de unde a plecat, cine ți-a fost alături de-a lungul anilor, cu cine ai împărțit bucuriile și tristețile. Aș vrea să cred că așa ceva nu se potrivește în cazul tău. Că, în ciuda milioanelor de euro și a celebrității ai rămas cu picioarele pe pământ. Și, totuși, ai căutat-o cu lumânarea. Ți-ai făcut-o cu mâna ta, Simona. Și nu mă refer la acuzele ce ți se aduc după ce ai fost depistată pozitiv la testul antidoping, pentru că nu mă pricep. Și dacă nu știu cu ce se mănâncă asta, nu-mi bag nasul unde nu-mi fierbe oala, ci la atitudinea ta de a renunța la oamenii cu care ai câștigat atâtea și atâtea turnee. Rând pe rând te-ai lepădat de toți, ca de o haină ce nu mai se preta pretențiilor tale.
Din iulie nu mai ai niciun român în stafful tău. Nici măcar un preparator fizic sau un medic. I-ai dat afară pe toți, ca și cum din cauza lor nu mai aveai rezultatele de altădată. Oare, când ai luat această hotărâre te-ai gândit și tu, ca mulți alții, că tot ce este străin e mai valoros, mai deștept și mai bun decât ce avem noi? Probabil că, da. Dintotdeauna poporul ăsta a s-a raportat la ceea ce aveau alții și nicidecum la ce era la el în bătătură. Iar tu ești parte a acestui popor și nu puteai face abstracție.
Repet, ți-ai făcut-o cu mâna ta și mă bucur că ai avut curajul să recunoști, spunând: „am fost trădată!” De cine? Doar tu știi. Poate într-o zi ne vei povesti și nouă. Important e că ai spus-o și că, într-un fel sau altul, ai risipit temerile pe care ni le-au inoculat unii de-a lungul istoriei, acelea că, tot ce ni se întâmplă se datorează altora și faptului că suntem români. Români prinși în mrejele unei conspirații mondiale. Că noi nu avem nicio vină pentru nenorocirile de care am avut parte până acum!