15 49.0138 8.38624 arrow 0 bullet 1 4000 horizontal https://subiectiv.net 25 0 1
theme-sticky-logo-alt
https://subiectiv.net/wp-content/uploads/2020/09/HURDUZEU.jpg
Victor Nafiru

PSD a hotărât cat imp de trei zile să suspende activitățiile ce țin de desfășurarea campaniei electorale, în semn de respect și compasiune pentru victimele și familiile celor dispăruți în tragedie.

Președintele PSD Caraș-Severin, Silviu Hurduzeu, transamite sincere condoleanțe familiilor îndoliate.

„Sincere condoleanțe familiilor victimelor de la Piatra Neamț. Suntem alături de ele pentru că le înțelegem durerea. Supraviețuitorilor le doresc însănătoșire grabnică și rog autoritățile responsabile să le pună la dispoziție cea mai bună îngrijire medicală posibilă. Medicul erou care a încercat salvarea pacienților are tot respectul nostru și îi dorim, de asemenea, multă sănătate. Până atunci, PSD își suspendă orice activitate de campanie electorală din respect pentru victimele acestei tragedii. Între timp, sper să reușim să tragem toate concluziile necesare pentru ca asemenea tragedii să nu se mai întâmple”, spune Silviu Hurduzeu.

(P. E.)

Ca să fie siguri că nu va scăpa de boxa tribunalului, au trimis DGA în primărie, la un concurs pentru ocuparea unor posturi, cică, trucat. De cine trucat? Nici măcar nu ma conta. „Capul lui Moțoc, vrem“. Adică, a lui Felix. Felix Borcean. Moment numai bun pentru tam-tam pe tema corupției în primării.  „Păi, numai atât?“ ar fi sărit de cur în sus detractorii. „Să-i mai găsim și altceva. Să vadă lumea că nu e chiar fecioară, așa cum poza și îl descriau alții“. „Ce anume? să-i găsim“. Orice, numai să se învețe minte, ca altădată să nu se mai pună cu noi“.

Și i-au găsit. Chiar dacă a fost cusută cu ață albă, tivită strâmb și fără frică de răzbunarea lu’ Covid 19. E povestea aia cu cazarea medicilor izolați într-un hotel din oraș, pentru care primăria plătea camerele. Cică, primăria suporta chiria, dar de fapt medicii înnoptau lângă neveste, iubite și ce-or mai fi avut. Și cu ce era de vină Felix? Să fi stat paznic la curul lor? Păi, nimeni nu a zis că era de vină, dar ceva trebuia găsit, să-l fi înfundat ca lumea magistrații.

Apoi, l-au pârât că băuse o jumătate de sticlă cu bere (deși nu e un ligav din punctul ăsta de vedere) și nu știu cum dracu s-a făcut că polițiștii n-or avut somn taman în noaptea aia, drept pentru care au ieșit din casă la razii și l-au oprit, punându-l să sufle în bășică. În alte condiții, de normalitate, nu știu care polițiști ar amenda primarul orașului. Să fim serioși. Mai bine și-ar da două palme decât să-și bată singuri cuie în tălpi. L-au lăsat fără permis, dar nu și în pace. Noaptea, când se plimba cu trotineta băieții se țineau de el ca râia căprească, doar-doar aveau să-l prindă trecând pe „roșu“ sau gonind cu mult peste viteza legală. Ca să nu mai pun la socoteală un proces pe care îl are cu Luminița Verdeș, șefa de la Piața Gugulanilor, pe nu știu ce contre pe Facebook. Un mizilic, cu daune morale de 20.000 de euro, de parcă Felix cacă bani în loc de rahat.

Acum, Parchetul de pe lângă Judecătoria Caransebeș, care se autosesizase în Dosarul „Sinagoga“, îi comunică lui Felix că procurorul a clasat cauza. Aia cu dalele din curtea sinagogii. Altfel spus, recunoaște că faptele pentru care fusese cercetat nu au existat sau, ca să fim mai exacți, au existat doar în perioada de dinainte de alegerile locale. Cu siguranță, la fel stau lucrurile și în celelalte cazuri, cu concursul trucat și cazarea de la hotel.

Spun asta, ca să vedeți cum se „chinuie“ unii să-l facă mare pe Felix Borcean. Mai mare decât este în realitate.

Fir-ar mama ei de viață, cum te face să dai cu basca de pământ!

– pe perioadă nedeterminată:
• Şofer tr. l (3 posturi) categoria B. C, C+E; minim 3 ani vechime în meserie;
• Şofer tr. ll (1 post) categoria B, C. C+E; fără vechime în meserie:
• Muncitor calificat tr. IV – tinichigiu auto (un post) fără vechime în meserie;
• Muncitor calificat tr. l – electrician (un post) minim 9 ani vechime în meserie;
• Muncitor necalificat tr. l la Drumuri (un post);
• Muncitor necalificat tr. l la Cimitire (două posturi);
• Paznic (un post) atestat pază.

pe perioadă determinată:
• Şofer tr. l (un post) categoria B, C. C+E; minim 3 ani vechime în meserie.

Dosarele se depun în perioada: 12.11.2020-25.11.2020.

Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Serviciului Public – „Direcţia pentru Întreţinerea și Repararea Patrimoniului Consiliului Local. Serviciul de Iluminat Public si Deszăpezire” Reșița, str. B-duI Muncii, nr.25 sau la telefon 0255/220200 – int. 111.

Este vorba de străzile Mihai Viteazu, și punctual de consum TMK, și Romul Ladea. Intervenția aparține muncitorilor operatorului județean de apă și canal, Exploatarea Reșița.

Conducerea companiei cere scuze clienților afectați de avarie, pentru disconfortul și inconvenientele create, prin întreruperea furnizării apei.

Ulterior orei 16.00, îi sfătuiește pe consumatori să semnaleze orice neconformitate a caracteristicilor organoleptice ale apei, la Dispeceratul Central al SC Aquacaraş SA la tel. 0255/215643 sau 0766341274 Exploatarea Reșița tel. 0255/212458.

Studiu de caz în Consiliul Local Luncavița unde avem patru consilieri PSD, patru de la PNL și câte unul de la PMP, ALDE și USR PLUS. Primar, Nicolae Velescu, PSD, cu un mandat și jumătate la activ. Deci, cu oarece experiență în administrație, experiență care, după cum vom vedea, nu-l ajută prea mult. Și mai avem un consilier USR PLUS, mai altfel decât ceilalți, care, în ultima ședință, cea din 9 noiembrie, a vrut să facă un  „live“, că tot e la modă. Adică, să transmită pentru luncăvițeni ședința de consiliu. La primul său mandat de consilier, Nicolae Jurchescu a crezut că în consiliul ăla e de capul lui. Că fiecare face ce vrea. Uite că nu este așa. Și acolo sunt regulamente și reguli legiferate ce trebuie respectate, iar dacă nu există, imediat se găsește cineva să le inventeze.

Așa că, i-au interzis useristului să facă asta. La început unul dintre consilieri s-a arătat intrigat de idee, că vorba aia, cum să-i vadă pe ei localnicii că vin la ședință cu cămașa necălcată, cu pantofii plini de noroi, cum se ceartă sau cum își fac biluțe ca și copiii pe uliță? Apoi, după cum spune Jurchescu, în ajutorul lui a sărit cu gura și primarul Velescu și toți ceilalți consilieri, cu excepția unui liberal. Ba mai mult, au spus la vot, (vai, cum născocesc tot felul de prostii oamenii ăștia) și au hotărât să interzică „live-ul“. Pentru că useristul a fost tare în clonț, ședința a fost suspendată, ca să se învețe minte domnul Nicolae Jurchescu. „Bă, ești nebun?“ „Bă, ești prost?“, cum ar zice Firicel și Celentano. Cum e, bă, posibil așa ceva. Înțeleg că Luncavița e la capătul județului, dar nici chiar așa. Te doare mintea când vezi de câte prostii sunt în stare acești așa-ziși politicieni.

Alo, domnule primar, ce faci domnule? Te joci de-a administrația? Păi, matale nu știi că ședințele astea de consiliu local sunt publice și transparente? Îți spun eu ce înseamnă cuvântul „public“? Adică, cu oameni, domnule. Nici de transparență nu ai auzit? Întreabă-ți șefii și o să-ți explice ei ce și cum. Mă dezamăgești, zău așa. Când ți-am făcut poze în vară în toaleta sălii de evenimente de la Bozovici, parcă păreai deschis la nou. Dacă după un mandat și jumătate de primărie n-ai învățat ce înseamnă ca o ședință să fie publică, atunci ce alte pretenții aș avea? Să-ți cer să-i grăbești pe meseriașii ăia de peste drum să termine lucrările la căminul cultural până la Crăciun? Să stai toată ziua pe lângă cine trebuie să-ți repare drumul de la Teregova la Verendin, via Luncavița? Să-i pândești pe cei care aruncă borhotul de la cazane în pârâul ce trece prin sat sau să faci ceva pentru baza aia sportivă începută pe vremea lui Udrea?  

De toate astea văd că nu-ți pasă, dar ai ce ai cu useristul care vrea să facă o faptă cât se poate de legală. Domnule primar, de Codul administrativ ai auzit?  Aha, ai auzit, dar nu l-ai citit. Nici să nu-l citești, domnule Velescu, să nu iei frate vreun virus sau să-ți încarci memoria cu ce scrie acolo. Așa că, îți fac eu un rezumat: Niciunde nu scrie că nu ai voie să filmezi în direct o ședință de consiliul local. Îți spun asta pentru cultura generală, nu că ți-ar fi de folos la ceva.

Iar pe cale de consecință aș face un apel la șefii voștri de partid, Hurduzeu, Vela și Popovici, să vă cheme la instruire sau măcar să vă sune, să puneți mâna pe carte, că nu e rușine să citești și să înveți. Cartea nu omoară, ci te face deștept! Ai înțeles, domnule primar?

UPDATE: Am încercat să am și părerea domnule primar. Ghinion curat: aseară când l-am sunat a fost prea târziu, iar azi dimineață, prea devreme să-mi răspundă.

Marius Damian dezvăluie strategia pe care o va aborda în campania electorală, bazându-se pe sprijinul colegilor săi tineri, dar și pe influența pe care o au primarii în rândul comunităților locale

„Îmi voi propune ca în această campanie să merg pe teren, să mă întâlnesc cu primarii. Sunt convins că și colegii mei mai tineri vor fi alături de mine să intrăm în contact direct cu electoratul și cu primarii județului. Nelu Mocioalcă sunt convins că va sta la butoane și ne va dirija, iar experiența pe care o are ne va ajuta ca noi să putem merge pe teren, să intrăm în contact cu primarii și prin aceasta să cerem votul pe care PSD-ul la noi în județ l-a primit aproape la fiecare mandat, cel puțin doi deputați și un senator. Clar, vom fi într-o luptă directă cu PNL-ul. Nu trebuie să neglijăm sau să nu respectăm și pe ceilalți contracandidați de la celelalte partide, pentru că și ei vor încerca să vină cu ideile lor ca să obțină și dânșii rezultate bune“, consideră candidatul PSD.

Damian este de părere că PSD are o șansă în plus în aceste alegeri, pornind de la faptul că liberalii scad în sondaje datorită proastei gestionări a pandemiei de Covid-19. În cazul în care va ajunge deputat, promite să fie alături de oamenii județului.

„Proasta guvernare  ne ajută foarte mult pentru că, gestionarea proastă a pandemiei, a coronavirusului îi face pe liberali să scadă în sondaje. Lumea, care până la urmă va veni la vot, își va da seama că nu va exista niciun viitor plăcut și bun cu o guvernare liberală. În aceste zile am stat de vorbă și cu administratori și patroni de firme care la fel sunt foarte nemulțumiți de gestionarea proastă a Guvernului în ceea ce privește economia noastră, au probleme mari financiare, sunt chiar în pragul falimentului și chiar nu își mai doresc o guvernare liberală.

Noi ne propunem în această campanie să respectăm în primul rând cetățeanul, ne propunem să mergem pe teren, să intrăm în contact cu electoratul, ceea ce eu zic că este cel mai important să vadă că îi respectăm, să vadă că suntem alături de dânșii. Cel puțin eu îmi propun ca, dacă cu ajutorul lui Dumnezeu voi fi deputat să fiu alături de oameni, să fiu alături de primari, dacă sunt alături de ei voi gândi automat și pentru județ, pentru cetățenii noștri ,să încerc ca programul pe care îl va avea PSD-ul și bineînțeles experiența pe care o avem aici la nivel local să o implementăm în teren“, promite Marius Damian.

(P. E.)

De ce este Nelu-Tăițelu jupân? Simplu. Datorită lui, Romeo Dunca a ajuns președinte al Consiliului Județean și tot datorită voturilor adunate de el și echipa sa, liberalii sunt majoritari în CJ. În Consiliul Local Reșița, liberalii au 17 consilieri dintr-un total de 21, ceea ce nu cred că se mai întâlnește într-un alt municipiu din țară, cu același număr de locuitori. Dacă s-ar fi implicat în campania de la Caransebeș, poate altul ar fi fost rezultatul, dar nu a vrut să se bage peste finul său, Marcel Vela.

Mai departe, în 2016 nu a avut nevoie de prea multă acomodare cu regulile impuse de administrația publică, a arătat că e dintr-o bucată, nedus la biserică, să ne amintim incidentul avut cu un operator de telefonie mobilă pe care l-a scos în șuturi din primărie, și s-a pus pe treabă. După patru ani, orașul parcă  arată altfel decât înainte. În urmă cu două săptămâni, Dunca i s-a plâns că la Lupac s-a stricat o presă de balotat pet-uri. Popa i-a dat de la primărie nu una, ci două. Ieri, lui Dunca îi ardea buza după o centrală pe gaz pentru spitalul județean. Știa că Tăițelu o să facă pe dracu în patru și nu o să-l lase cu ochii în soare. Așa s-a și întâmplat.

Are nevoie Dunca de consultanți pe probleme legate de accesări de fonduri europene? Se rezolvă, îl sună pe Tăițelu. Crea o conferință de presă pe probleme punctuale? Tăițelu e lângă el. Pe paginile de socializare, în declarațiile de presă, de fiecare dată când are ocazia, președintele Consiliului Județean folosește expresii de genul: „Am fost cu Nelu…“, „Am vorbit cu Nelu…“, „M-am consultat cu Nelu…“.

Cu Nelu, masculul alfa. Nu cu altul din haită…

Nu a scris, însă a fost implicat până peste cap în acest fenomen post-decembrist al presei cărășene, iar noi îl priveam ca pe unul de-al nostru. Îl știau toți liderii  ce s-au perindat prin politica locală, sindicaliștii, primarii și oamenii simpli din satele pe care săptămânal le străbătea. Un mucalit, căruia nu-i sărea niciodată muștarul, așa cum ne sărea nouă, ziariștilor, împăciuitor, mereu cu soluții la el în situațiile delicate, tot timpul conectat la acele bârfe ce puteau să devină oricând o știre de presă. Avea surse peste tot, trăgea cu urechea, punea pe hârtie, iar când se întorcea în redacție de pe teren, ne punea pe masă câteva subiecte pentru ziar.

O fire veselă, care mai tot timpul născocea ceva ca să ne fi binedispus, responsabil cu voia bună în momentele extra gazetărești. Nu știu dacă și-a dorit mai mult de la viață decât a primit. Nu l-am întrebat niciodată, și nici el nu m-a făcut să înțeleg altceva. Un om normal, cu bucuriile, pe care și le exprima cu plăcere, cu amărăciunile vieții și cu durerea din piept despre care nu l-am auzit niciodată vorbind. Poate că nici el nu știa că o avea ascunsă acolo, lângă inimă. Dovadă că, azi dimineață, aceasta i-a răpit cea de pe urmă răsuflare, înainte ca el să înțeleagă ce i se întâmpla.  

Asta a fost săptămâna trecută. Ieri, însă, președintele a fost lovit de nostalgia vremurilor de altădată, de istoria Reșiței, a schimbat-o ca la Ploiești, lăsând să se înțeleagă că nu va mai dărâma clădirea. Că o va lăsa întreagă și îi va găsi o altă destinație. Domnu’ Dunca, ce faci, domnule? Umbli cu șopârle de astea și ne faci pe noi, cei din presă, să dezinformăm opinia publică? Că pe noi ne înjură cititorii, nu pe matale, când azi scriem una, mâine alta despre ce vrei să faci în instituția pe care o conduci. Păi, se poate domnule președinte? Că așa ai făcut și când ne-ai zis că razi conducerea de la Aquacaraș, că desființezi Direcția Județeană de Drumuri, că dai afară sute de angajați din Consiliul Județean, iar a doua zi te-ai răzgândit.

Cine nu te lasă Domnule Dunca să-ți duci planurile până la capăt? Există cineva anume care te împiedică sau ai sfătuitori nepregătiți, care habar n-au cu ce se mănâncă administrația? Spune-ne și nouă, la modul transparent cu care ne-ai obișnuit, ca să nu murim proști. Ș-apoi, ce destinație te-ai gândit să-i dai Staționarului III, domnule președinte? Sală de dans pentru momentele festive, gen: Balul Mărțișorului, Ziua Femeii, Ruga orașului? Centru de afaceri? Traininguri pentru piețarii pe care Orban și ai lui i-au scos din spațiile închise? Baie comunală cu saloane de masaj? Club al pensionarilor? Azil de noapte? Ceva trebuie făcut acolo, că nu poți să abandonezi o astfel de clădire tam-nisam.  Iar dacă o faci, întreb și eu, ca un ziarist curios ce sunt, infecțiile spitalicești de care vorbeați dispar odată cu mutarea paturilor din saloane? Cu mutarea bolnavilor în alte părți?  Sau rămân pe mai departe acolo, de sămânță, cum ar veni, să le  dați și altora nosocomiale la kilogram?

E bine de știut. Să ne spuneți și nouă, dar cu o condiție: să nu vă mai răzgândiți după ce ne declarați, că nu e bine domnule președinte, nu e bine.