„Cine ne dau nouă lecții de cinste, corectitudine și morală”, e de părere amicul prin venele căruia curge sânge albastru. E drept, de răzeș, nu de regină sau rege, dar ce mai contează „Ei, bă? Ei, care în loc de mușcate în ferestre au fetițe scoase la produs, fără nicio jenă? Lasă-mă, bro, cu Cartierul tău Roșu din Amsterdam. Ce dacă e recunoscut în toată lumea și e atracția numărul unu din oraș? Când ajungi să-ți scoți fomeia la expoziție, precum țiganii caii în târgul de la Răcășdia, e jale frate și nu se cade să ne dai lecții de viață. Și fufele alea, în loc să stea dracului acasă, la oală, să dea cu mătura și să spele chiloții bărbaților, își arată cracii goi și se scălămbâie ca toți dracii, doar, doar s-o găsi vreun paralitic să le cocoșeze. La noi, dacă se duce vreuna pe centură la agățat, gata, sărim de cur în sus că e curvă, prostituată. La ei e spectacol. E atracție turistică. Artă. E libertate să se însoare bărbat cu bărbat și să se mărite femeie cu femeie. Cum să ne primească ăștia în Schengen, bă? Că n-or fi proști să le stricăm tradițiile. Și nici n-ar fi corect să se amestece centuristele noastre cu vitrinierele lor.”.
Asta îmi place mie la amicul meu. Că face haz de necaz chiar și atunci când scroafa-i moartă în coteț. E la fel ca și stră-stră-stră (ș.a.m.d.) bunicul său și urmașii acestuia care au trecut prin viață cu zâmbetul pe buze, scornind bancuri despre toți cei care au existat pe lângă bătătura lor. De asta și zic: Tot înainte! Bășcălia, salvează România! Că, vorba aia, ce ne-o mai rămas de făcut?