Frumos, ce să zic. Îți crește inima când îi vezi cum se porcesc ca țațele la televizor seară de seară. Evident că în astfel de împrejurări mărețe pentru epoca în care trăim, nu-ți mai arde să picotești sau să dormi în fotoliul statului, cum o faci de obicei în cele două zile de lucru pe care le are săptămâna în Parlamentul României. Auzi și tu Gogule cum râde ciob de oală spartă: „niște analfabeți funcțional încearcă să mă denigreze, mă răstignesc în piața publică cu privire la parcursul meu academic și profesional. Unii care nu știu să întocmească un CV, care au absolvit o facultate în 2 ani sau care se bâlbâie când au de dat explicații despre cum și-au dobândit diplomele de studii”. Bă, dacă nici Bode nu știe ce vorbește, atunci, cine?
Vai, Lucică, chestia asta cu răstignirea în piața publică mi-a plăcut la maxim. Și cu bâlbâiții care au terminat facultatea în doi ani. M-au dat pe spate, nu alta. Când te-am auzit mi-am amintit de garajele de la Herculane din anii ’90, când milițienii matale se duceau în stațiune ca turiști și se întorceau juriști. Nu știu de unde dracului scoți vorbele astea, Lucică tată, dar le arunci ca-n filmele alea interzise copiilor cu vârste sub 12 ani. Sigur, dacă te-ai uita înainte în oglindă, când îți faci freza dimineață, nu ai mai vorbi așa. Dar așa, împarți parlamentul în două, exact ca la peluza curva: „Pe ei, pe ei, pe ei pe mama lor!”, că nici CNA nu-și prinde mintea cu voi! Și asta îmi place grozav.




