La Plevna și Smârdan, Peneș Curcanul și ortacii săi i-au bătut de le-a sunat apa în cap. I-a făcut una cu pământul, i-a jucat în picioare sub privirea indulgentă a arbitrului care nici măcar nu i-au avertizat verbal pe plăieșii tricolori, darămite să le arate cartonașul galben. Pentru asta, însă, turcii n-au înclinat steagul. Au ridicat capul, au scrâșnit din dinți, au strâns pumnii, s-au însurat cu nepoatele lu’ Ștefan cel Mare, au făcut bișniță cu aur și blugi și au mers mai departe.
Așa ar trebui să facem și noi, nu să-l bârfim pe Hagi, prințișorul, că s-a afișat cu o geantă de firmă de 40 de mii de euro. Nu știu de unde or fi scos-o și pe asta cu geanta, că eu n-am văzut nicio eticheta la vedere. Și chiar dacă ar fi așa, ce-ați vrea, bă? Să poarte echipamentul într-o geantă cu fețe de mușama cum era a lu’ tătâne-su pe când juca la Sportul Studențesc? Sau nu ar fi o rușine națională ca el să servească prânzul la „Împins tava”, la fel cum o făcea Gică, regele, în cantonamentul de dinaintea plecării la campionatul mondial din Italia?
Bă, mânca-v-aș eu ochii voștri, ce tot aveți, bă cu bietul Ianis? Ce vă tot frecați de copilul ăsta? Ce rău v-a făcut, bă, de îl tot bârfiți? Că e așa și pe dincolo. Să se lase de sportul ăsta și să se apuce de jucat tenis cu piciorul pe plajă. Voi credeți că dacă alt coleg de-al său, mai tatuat, ras pe la tâmple și cu părul prins ăn codiță ar fi purtat banderola de căpitan am fi câștigat meciul de aseară? Da de unde. Atâta poate. Până să ajungă rege ca ta-su, mai e mult. Dacă vrea să ajungă, trebuie să aibă răbdare. Să ia exemplu lu’ Charles care a așteptat o viață întreagă să fie încoronat. Că dacă nu murea mă-sa bătrână, și azi tot prinț ar fi fost. A așteptat, dar a meritat.




turcii ca turcii,dar noi,noi ce am facut ??? ne am aparat ca de obicei, nu am tinut mijlocul deloc,iar pe poarta lor,zero suturi. nimic lucrat,totul la intimplare. cam ăsta a fost tot. nu putem domina mijlocul,nu putem tine mingea aia,ne apuca fanteziile,cind pe radu,cind pe ratiu. iar ca tactica,nu am atacat mai deloc.un joc la intimplare,nimic construit,iar,genii,nu mai avem. si atunci?