Asta făceau doar în timpul liber căci, în rest, cei doi munceau din greu pentru o felie de pizza, o farfurie de macaroane și ceva bănuți puși deoparte. Câteodată, mergeau la barul din centro comunale unde serveau un caffe macchiato, ea, și un expresso, el. Și nu doar că păreau fericiți, ba chiar erau, și lucrul acesta li se citea pe chipurile lor când, în loc de suc, goleau două, trei pahare de Chianti roșu.
Așa au făcut și de 8 Martie. Gentil, cu tradițiile mioritice la purtător, Vasilică și-a poftit concubina la barul lu’Don Renato, la o cină romantică. Femeia a acceptat bucuroasă, dar i-a picat fața când a văzut că el venise cu mâinile în buzunar. „Bă, măcar cu floare să fi adus și tu, dacă de altceva nu ai fost în stare. Că așa se face de Giornata internazzionale della donna!”
Vasilică a pus capul în pământ, semn că vorbele ei de ocară chiar îl atinseseră la corason, dar a întors-o repede, mai ceva ca la Ploiești, când pe ușa barului lu’ Don Renato a intrat un ragazzo care vindea loz în plic. Îl cheamă la dânsul și cumpără un loz cu 5 euro (din ăla ca ale noastre care se răzuiau), apoi îngenunchează în fața femeii: „Maricico, fato, înjură-mă, omora-mă, calcă-mă în picioare, fă ce vrei cu mine. Nu știu unde dracu’ mi-o fost capu’ ăsta ăl prost de am uitat să-ți cumpăr flori. Uite, ține lozul ăsta în locul buchetului și îți promit că data viitoare n-o să mai uit.”
Maricica s-a aplecat asupra lui și i-ar fi spus printre dinți: „Fir-ai tu al dracu’. Lasă că ți-o coc eu, când ți-o fi lumea mai dragă!” L-a iertat, dar a amuțit, apoi și s-a albit la față când a răzuit drăcovenia de loz cu care a dat lovitura în Peninsulă: 500 de mii de euro. Jumătate dintr-un milion de euro, nu alta. De bucurie, au dat de băut la toți care erau la ora aia în cârciumă, au cântat, au jucat sârbe de pe la noi și i-au promis băiatului cu lozurile că nu-l vor uita niciodată. De fericire, Vasilică s-a făcut muci. Nici el, săracul, nu știe, cum a ajuns acasă.
A doua zi, ia-o pe Maricica de unde nu-i. A căutat-o la locul de muncă, unde lucra ca badantă, într-un parc, unde se mai plimba din când în când, la o altă Maricică, că e plin satul ăla de Maricici, și nimic, de parcă intrase în pământ El să se dea de ceasul morții că, cică, înțelegerea lor fusese ca să împartă câștigul pe din două. Că așa ar fi fost corect. Ea, nu, că doar îl primise cadou de Giornata internazzionale della donna!
După câteva zile de tăcere, Maricica îl sună, dându-i de înțeles să-și pună pofta în cui. Vasilică face plângere la autorități, carabinierii îi explică, pe înțelesul lui, că la ei, în Italia, câștigul este al celui care deține lozul în momentul încasării banilor, și nu al celui care îl cumpărase. Ghinion curat pentru Vasilică, vorba lu’ Iohannis. Dar nu se lasă și fuge la o televiziune renumită pentru emisiunile ei, gen „Acces direct” de la noi. Să-l vadă o țară întreagă. Să-l compătimească sau să râdă de el. Mai mult, a apelat și la un avocat, s-a plâns unui procuror. Niente, niente!
Și când te gândești că totul a plecat de la o floare. De la o amărâtă de floare…
