De mâine, la Tribunal, să-și caute dreptatea. Să ne arate nouă tuturor cât este de cinstit și corect. Că în afară de două-trei propoziții luate cu copy-paste de pe Wikipedia, n-a copiat niciun cuvințel din alte doctorate, lucrări și cărți de specialitate. Să le dea peste bot hienelor care îi sfârtecă reputația și look-ul . Că astea când li se cășună pe câte unul nu se lasă până nu-l termină.
Dacă e așa, nu te lăsa Lucică la ăștia care habar nu au câte nopți nedormite, câtă transpirație, inspirație, respirație, expirație, genuflexiuni, pasul piticului și flotări adună la un loc o teză ca ta. Că, fie vorba între noi, când ei jucau table ori șeptic în fața blocului și mergeau cu nevestele ori cu amantele la ștrand, la grădina de vară sau la „La cățeaua leșinată” din cvartalul de locuințe, tu învățai la umbra nucului, cu picioarele în ligheanul cu apă rece și cu prosopul ud pe cap. Pe tine te-a preocupat și încă te preocupă perfecționarea profesională, ceea ce s-a și dovedit că între timp ai ajuns don ministru, pe când ei, de plictiseală, sugeau toată ziua din degete. Și câte drumuri n-ai făcut la Viena, mai ceva decât Horea, prietenul lui Cloșca și Crișan, să-l îmbunezi pe Bismark să ne primească în Schengen. Știu asta cei care te contestă astăzi cu atâta vehemență? Știu pe dracu că, dacă ar ști nu ar mai da atât din fleancă.
Și acu’ vin ăștia și strigă că ai plagiat. Nu le-ar fi rușine obrazului să spună una ca asta despre tine, care nu știai încotro să te mai împarți să-ți mulțumești alegătorii. Nu doar pe cei din Crasna, Cheud, Ileanda, Beclean ori Zalău, ci pe toți cei care au crezut în urmașii, urmașii lui Băsescu trecuți cu doctrină cu tot în partidul Brătienilor. Nu zic că nu ai mai luat și tu vreo virgulă, cratimă sau paragraf de pe la alții, dar să recunoaștem, ai făcut-o nu pentru tine personal, ci pentru binele acestui popor a cărui bunăstare atârnă și de acea virgulă sau cratimă.
De asta zic, Lucică. Fii tare și nu ceda la presiunile useriștilor, ziariștilor, universitarilor și frustraților. Nu vezi că ăștia nu vor să dea doar în tine, ci și în partidul liberal, cel care de patru ani poartă la cingătoare cheia marilor succese. Nu demisiona din fruntea ministerului chiar dacă se vor pune pe capul tău toți. Să nu te gândești la una ca asta nici dacă te vor lua pe sus cu paramedicii lui Arafat. Nu fii fraier, că nu ești singurul politician cu două trei, virgule și cratime împrumutate de la alții. E plin PNL-ul de așa ceva. Uită-te la neica Ciucă. La ăsta e groasă de tot, nu ca la tine. Îi face cineva ceva? Mâine, poimâine o să-l vezi la Cotroceni, în locul lui Klausică. Și, atunci, dacă la ’mnealui se poate, tu de ce să-ți dai demisia? Ei, drăcia dracului!