Zilele trecute, primarul municipiului, Felix Borcean, a fost la București unde a semnat contractul cu Compania Națională de Investiții, cea care va construi această creșă.
„Creșa se va construi în zona Racoviță și a fost nevoie de prezența mea la București pentru a semna acest contract. E o formalitate pe care trebuia să o facem pentru demararea investiției, pentru că de licitație și construcția obiectivului se ocupă Compania Națională de Investiții. Mă bucur de reușita noastră, pentru că este prima creșă care are această destinație clară de creșă. Este de mărime medie, pentru 60 de copii, și va fi dotată cu instalații fotovoltaice. Este o creșă construită după cele mai moderne inovații și dotări.”, spune Borcean.
Creșa va fi dotată, între altele, cu săli de joacă, dormitoare, sală pentru festivități, bucătărie, spălătorie proprie, cabinet medical, spații administrative, dar și de un spațiu de joacă amplu, în aer liber.