Chiar dacă nu vă vine să credeți, expresia asta putea fi revendicată de cel puțin doi dintre domnitorii pe care i-a avut Moldova, Țara Românească și România de după 1918: Cuza și Ștefan Cel Mare. Și nu la aruncat bani la cobzarii și țambalagii de la hanurile pe la care poposeau, ci la numărul de amante pe care le aveau. Dacă e să ne luăm după anii de domnie, Cuza a fost cu mult mai fustangiu decât domnitorul moldovean, poate și unde acesta din urmă mai mereu pleca la luptă cu turcii, tătarii, cu leșii și cu care se nimerea.
Cuza era cunoscut ca cel mai mare berbant al vremurilor sale. Adică, gagicar pe stil nou. Și iubea fără să țină seama de identitatea amantelor din docomentul de naștere. Nu conta că era sârboaică, moldoveancă, țigancă, rusoaică ori grecoaică. Important era să fi fost mereu cu câte o femeie. De altfel, nici măcar în noaptea în care și-a pierdut domnia nu era în pat cu doamna lui, ci cu amanta sârboaică, Maria Obrenovici. Se mai spune că, după ce umpluse vreo două caiete cu numele celor care trecuseră prin dormitorul său, avea să constate că ajunsese în criză de amante. Speriat, și-a chemat omul de încredere, spunându-i că se isprăvise marfa proaspătă din iatac. După trei zile de căutări prin bordelurile și mahalalele Bucureștiului, a primit vestea cea mare, care i-a descrețit fruntea: „S’o aduci măi parşivule…’tu-te în mamă, c-am posti destul”., ar fi exclamat fericit Cuza.
Ștefan cel Mare sau Carol al II-lea pe locul următor? Poate un plus pentru domnitorul moldovean, știut fiind faptul că regele o avea, aproape nedezlipită de el, pe Lupeasca și era mai greu să calce în străchini. Mare crai a fost și Mihai Viteazul. Erau leșinate femeile după el, mai cu seama când apărea la câte o sindrofie cu mantaua albă, de mătase țesută cu fir, ciorapi lungi, tot de mătase, de aceeași culoare, plini de pietre scumpe și botine de saftin galben, cum era moda în acele vremuri, purtând pe cap calpac unguresc de care stătea prinsă o pană de stârc alb. Și se mai zice că la un moment dat a avut amante chiar două surori. Na, poftim, exemple de familiști ce-au jurat iubire și credință până la moarte și dincolo de ea.
No, lasă, că nici cu ăștia de acum nu mi-e rușine. Cum dracu se întâmplă nu știu, dar cum ajung într-o funcție înaltă, hop și amanta. Că nevasta nu mai știe să gătească ca înainte, că nu-i mai place să măture și să șteargă praful, nu mai spală vasele ca altădată, că a devenit sleampătă și cum să ieși în lume cu o femeie simplă, de la țară, care o stat să crească copiii în timp ce el făcea politică?
Toate, peste noapte. Peste noaptea în care a decis să facă o schimbare decisivă în viața sa. Să devină cool: dacă Cuza a putut, eu de ce nu aș putea? Că bine zici, boierule!
