În acest context de invidie colectivă, Raluca e sunată zilele trecute de buna ei prietenă de la grădi, apoi din perioada de pubertate:
– Fato, ce au ăștia cu tine? Ce-s cu istericalele astea legate de furtul coifului și a brățărilor dacice? Or fi ele din aur, dar mai degrabă par arcuri de la recameurile alea de pe vremuri. Cine dracu o să le poarte pe stradă, că astea nu se asortează nici la poșete, nici la pantofi.
Raluca a răspuns. Evident bulversată și aproape plângând:
– Deci, ai prins esențialul: sunt supusă oprobiului public. Pisi, ascultă ce-ți spun: fost, și continuă să fie o ură viscerală și un atac personal al fostului ministru Romașcanu. E de noaptea minții, Pisi, dragă. Ăștia de la PSD, draga mea, n-au maniere și nici nu știe să se poarte cu o doamnă. E numa’ miștocăreală de ei.
– Ai dreptate, fato, că îmi amintesc cum or făcut bășcălie și când ai cugetat ca un om bătrân trecut prin multe prin viață, că dimineața e mai frig decât la prânz, întrucât aerul a stat toată noaptea afară.
– Și nu e așa? Spune și tu dacă am greșit cu ceva?
– Așa e, dar ce să le ceri…
Sau când le-am spus că trebuie să facem totul în așa fel, încât omul să aibă garanţia că nu se culcă sănătos şi se trezeşte mort. Vai ce zarvă au făcut, Pisi. S-au crăcănat de râs, nu alta!
– Ce să le faci, fato, dacă nu înțeleg sensul metaforei, a hiperbolei, a parabolei sau cum i s-o zice, că mereu le-am confundat pe astea în școală. Niște neica nimeni. Ce așteptări să ai de la ei? Îi roade invidia, nu alta.
– Neica, nimeni, neica nimeni, dar până și ai tăi te mușcă rău, pe neașteptate și când ți-e lumea mai dragă. Și asta mă doare rău de tot.
Prietena din copilărie, apoi din perioada de pubertate, și în cele din urmă din politică, a întrebat-o surprinsă:
– Fii mai explicită, dragă, mai cu detalii că nu mi-am băut laptele și mă prind mai greu.
– Parcă nu știi cum o zis Ludovic în urmă cu vreo patru, cinci ani, la întâlnirea cu fufele alea aspirante la tot felul de funcții: „Vă recomand să nu urmaţi stilul de carieră politică al Ralucăi Turcan, Mioarei Mantale, Elenei Udrea.” Atât de rău m-au durut vorbelea ale, de n-ai idee.
– Da, acum îmi amintesc cum vă sfătuia pe voi: „Nu trebuie să treceţi prin patul niciunui şef dacă vreţi să ajungeţi în funcţii publice importante.” Câtă nesimțire, la Sică Mandolină, fato.
– Așa zic și eu, Pisi, dar mă doare că mi-am distrus tinerețea, trudind ca o fraieră zi și noapte, ca să-i fie bine acestui popor. Și când încolo, ăsta e mulțamul. Mă bălăcăresc pentru trei brățări și un amărât de coif din care au băut găinile lu’ Țața Veta apă.
Ce oameni, dom’le, ce oameni!
