„Regretăm neplăcerile cauzate pe perioada derulării operațiunile de construcție la aceste obiective și ne cerem scuze, însă știm că ne dorim cu toții să trăim într-un oraș modern, iar aceste lucrări vor conduce la modernizarea unor elemente cheie de infrastructură a orașului nostru.”, mărturisea edilul-șef, Gheorghe Orza
Obiectivele despre care vorbește primarul Orza vizează, în principal:
– Lucrări la conducta principală de apă potabilă a orașului, în zona KM 0, pe panta ce duce de la șoseaua principală spre DN 67D (drumul forestier). Aceste lucrări sunt parte a proiectului „Extinderea și reabilitarea rețelelor de distribuție a apei și a rețelelor de canalizare în Băile Herculane”, lucrări care vor aduce întreaga rețea de apă și canalizare a orașului la standarde europene.
– Lucrări de reabilitare a podului din zona IGO și la podul din capătul străzii Trandafirilor (de lângă Golden Spirit), ca parte a proiectului „Conservarea și valorificarea patrimoniului natural și construit pentru dezvoltarea turismului balnear în stațiunea Băile Herculane”, proiect derulat pe fonduri europene.