Ceea ce îl inspirase în dimineața aia, era o știre pe care o citise pe celularul lui despre fostul primar general al Capitalei, Sorin Oprescu. Condamnat la 10 de închisoare, ăsta a spălat putina la timp și a fugit în Grecia. Grecii, chiar dacă sunt colegi cu noi de clasă în UE, PE și NATO, nu îl extrădează nici să-i picuri cu ceară. Îl doare la bască pe primarul miștocar. Și-a făcut plinul, și-a încărcat conturile, iar acum își poate consuma liniștit bătrânețea cu o pensie de 3.000 de euro. „Bă, de parcă pensia asta nu i-ar fi ajuns, a dat în judecată statul pentru anii ăia de parlamentar și a câștigat. ” Ce înseamnă 500 de euro în plus pentru unul ca el? O nimica toată, dar de ce să-i lase statului român, cât timp îi poate cheltui când iese la un suc pe terasă? „Adică, și regulat și cu banii luați? Cam asta vrei să spui.” Nu i-am răspuns, dar în principiu Gogu avea dreptate: cât tupeu trebuie să ai să te judeci cu statul pentru un mizilic de 500 de euro?
Dar Gogu nu s-a oprit doar la Oprescu: „Uită-te la Iohannis. Un specimen despre care poți să spui că a mâncat rahat când a fost mic. Bă, nene, ăsta n-a făcut nimic în zece ani cât a fost președinte. N-a bătut un cui în perete, n-a udat o floare, n-a spălat o farfurie, n-a schimbat o baterie la baie. A așteptat să-i vină totul de-a gata, iar el a stat ca un trântor iubitor de plăceri. Doar a mâncat, a băut, s-a dat cu schiurile, și a stat cu burta la soare. Numai în Antarctica nu a fost în anii ăștia. În Antarctica și la Moscova. Iar acu’, de asta îmi vin mie dracii câteodată, vrea la NATO. S-o frece și acolo, cum o frecat-o la Cotroceni.” Am încercat să-l liniștesc, dar mi-a întors-o imediat: „Nene, ăștia de la NATO nu știu pe cine iau. La un moment dat, mă batea gândul să-i sun și să le spun să stea în banca lor. Că se leagă la cap fără să-i doară. Dar n-o să-i mai sun. Să se spele cu el pe cap. Bine că am scăpat noi de el.”