„Mulțumim Consiliul Județean Caraș-Severin, Direcției Juridice, Direcției Urbanism și domnului Președinte Romeo Dunca pentru sprijin si pentru emiterea Autorizației de Construcție.” Asta a postat consilierul județean Doru Cosei pe pagina sa de Facebook. Nu are importanță despre ce fel de autorizație de construcție este vorba, ci de gestul, de înaltă trăire liberală, pe care l-a afișat cu atâta mândrie în suflet. Să vadă toată lumea cât de mult au ajuns unii să se bucure. Nu pentru o făbricuță, un drum asfaltat de la un capăt la altul, nu pentru băncuțele cele noi montate în parc, ci pentru o amărâtă de autorizație de construcție. Să vadă poporul cât de mult se implică un președinte de CJ în dezvoltarea județului, semnând și eliberând hârtii. Pentru așa ceva, puiucul merită mulțumirile pe care Doru Cosei i le-a adus în chiar ziua solstițiului de vară. Îți stă mintea în loc, nu alta. Dacă nu aș fi văzut cu ochii mei o astfel de postare aș fi zis că cineva face bâză de bietul Doru Cosei. Nu, nu e nicio glumă, el chiar aduce mulțumiri sincere, dar nu primarului Cristian Miclău și echipei sale de la Proiecte, ci lui Romi pentru cea mai mare realizare a mandatului său: eliberarea autorizației de construcție.
Puiucule. îți amintești ce-ți spuneam la prima noastră întâlnire, din urmă cu trei ani? Când te-au prezentat drept candidatul liberalilor la CJ? Că va veni vremea când vor roi pe lângă tine ca muștele: oameni de afaceri, ziariști, pupincuriști. Toți, cu un singur gând și o singură dorință: să-ți curețe costumul de scame. Ai zâmbit, îți amintești? și mi-ai răspuns ceva în genul: „eu nu voi permite niciodată așa ceva.” Ai zis-o de parcă n-ai fi român. De parcă ai fi aterizat cu elicopterul venind din altă lume. Uite că sosit și acel moment când nu mai este nevoie să-ți duci costumul la curățătoria chimică de la Dumbrăvița…