Lucrările, în valoare de 50 mii de lei, au început anul trecut, s-au desfășurat în etape, pentru a perturba actul medical, și s-au încheiat acum câteva zile.
Managerul spitalului, Adrian Dumbravă, se declara mulțumit de calitatea lucrărilor și de faptul că saloanele oferă condiții optime atât pentru pacienți, cât și în privința echipamentelor necesare desfășurării actului medical.
„Întotdeauna este loc și de mai bine, dar acum zic eu că sunt condiții normale și confortabile pentru pacienții noștri și pentru personalul spitalului. Am amânat aceste lucrări de finisare a întregii secții pentru că anul trecut a avut loc o lucrare amplă, proiectul cu fluide medicale, care a adus un plus de valoare fantastică pentru tot spitalul, și acum noi am venit cu ultima parte, cea de finisaje, cu tarkket, zugrăveli, ca lucrurile să pară ca și noi.”
Întârzierea lucrărilor s-a datorat derulării unui proiect european de 11 milioane de lei, care a presupus înlocuirea tuturor instalațiilor electrice și a rețelei de fluide medicale, Secția Interne beneficiind de cele mai multe surse de oxigen.
„Noi am așteptat să fie finalizate lucrările aferente proiectului cu fluide medicale, ca să putem începe reabilitarea. Nu am închis secția de aceea am lucrat pe bucăți. Marele nostru avantaj este că secția este compartimentată în așa fel încât ne-am putut desfășura activitatea. Am zugrăvit toate saloanele, am reabilitat toaletele, acum a ajuns rândul tarkket-ului, această soluție modernă de pardoseală medicală. Mai avem de schimbat ușile de la 13 saloane și să reabilităm două grupuri sanitare și putem spune că suntem gata cu lucrările de reparații, reabilitare și dotare a secției. Alături de noi am au venit și oamenii cu bani, prin sponsorizările lor”, a ținut să precizeze dr. Loredana Copăceanu, șefa Secției de Interne.
Despre cum arată în prezent această secție, directorul medical, Ana Maria Popescu, spune că: „Ne-am străduit să asigurăm condiții hoteliere decente, astfel încât pacienții să vină cu încredere la spital și rămân internați aici, la noi cu drag. Acum nu se mai întâmplă ca în anii precedenți când alegeau să se trateze în alte spitale din zonă, în principal la Timișoara. În prezent, majoritatea preferă să rămână la noi unde, după cum se poate vedea, există condiții optime din toate punctele de vedere.”
Încântat s-a dovedit și primarul Felix Borcean: „E o altă față a spitalului, mult mai plăcută. Eu îi invit pe toți cei care spuneau că aici e spitalul groazei, că se moare pe capete la Caransebeș, să vină, să vadă, și să-și schimbe impresia. Spitalul din Caransebeș este cel mai frumos din județ, în momentul de față, și cred că și cel mai profesionist. În plus de asta este și spitalul cu cel mai bun management, drept dovadă că de la datorii de 12-13 milioane, cât erau cu ani în urmă, acestea au dispărut.”