Ce pretenții și la Crina ăsta! Romi și scuzele, baba și chiloții de tablă. Și ca să nu se supere careva, i-a făcut nesimțiți pe toți pesediștii la un loc, femei, bărbați… Partea bună e că a mărturisit sincer potrivit zicalei: „greșeala recunoscută este pe jumătate iertată.”: „Și eu sunt nesimțit de multe ori. M-am adaptat și am fost nesimțit așa cum ați fost și dumneavoastră de multe ori!”. Frumos din partea ta, Romi, asta înseamnă să ai caracter, anii ăia de acasă și cel puțin două cărți citite la viața ta, pe lângă „Punguța cu doi bani” și „Ursul păcălit de vulpe”. Ce știu ăștia de la PSD…
Discuțiile de ieri nu reprezintă o noutate, ci o continuare a jignirilor proferate de Romi de-a lungul primilor trei ani de mandat. Ieri a fost un fel de rezumat a celor întâmplate în ultimele două luni, care au culminat cu absențele pesediștilor, mai mult sau mai puțin motivate, și cu pierderea majorității în CJ, prin trecerea liberalilor Bașag și Miloș de partea pesediștilor. Dacă la drumuri, puiucule ești catastrofă, la capitolul jigniri ești șef de galerie. Galerie de maidan.
Revenind la ce s-a întâmplat în ședința extraordinară din 16 iunie, e posibil ca Romi al nostru s-o cam bage pe mânecă. Să se pricopsească cu o plângere pentru abuz în serviciu. John Crina explică și pe înțelesul lui cum ar veni asta: „Este vorba de ședința din 16 iunie în care președintele Romeo Dunca i-a obligat pe consilierii județeni liberali să părăsească sala, deși exista cvorum, împiedicând în acest fel desfășurarea ei și, implicit, votarea Proiectului de hotărâre pentru aprobarea documentației tehnico-economice faza DALI și a indicatorilor tehnico-economici privind obiectivul de investiții Renovarea energetică a Centrului Școlar de Educatie Incluziva Christiana Bocșa Județul Caraș-Severin.
De ce era importantă votarea proiectului respectiv? „Pentru că termenul limită de ridicare pe SICAP expira în 17 iunie. Domnul președinte a crezut că dacă nu ține ședința va arunca vina pe colegii mei care au lipsit, îi va scoate țapi ispășitori pentru toate nerealizările sale din actualul mandat, inclusiv în privința respectivului proiect. Dar, ca de fiecare dată, a socotit prost pentru că, repet, exista cvorumul necesar pentru desfășurarea ședinței. Prejudiciul este ușor de demonstrat acuma, dacă cumva am depus cu întârziere, în 20 iunie, proiectul și contractul, în condițiile în care, repet, Autoritatea de management ne obliga să le urcăm până în 17 iunie. Deci, s-ar putea ca proiectul respectiv să cadă, iar dacă se va întâmpla așa, prejudiciul va fi undeva la 8 milioane de lei.”
Așa că, roagă-te, puiucule, să nu se uite cei de la Autoritatea de management la dată că, dacă nu, ai pus-o. Te paște acuzația de abuz în serviciu pe care pesediștii ți-o pregătesc cu râvnă și pe bună dreptate, iar dacă nu știi ce înseamnă asta, îți explică același Crina de la care ar fi bine să iei oarece meditații pe timpul verii: „Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice.”.