E unul dintre lătrăii lui nea Romică Dunca, un neostoit admirator al președintelui nostru de la Consiliul Județean. I-aș putea da numele, să-l fac de menune, cum se spune pe la Lăpușnic, dar ce aș câștiga? Să mă cobor la mintea odihnită a prostului? Să-l ambiționez să mă înjure și mai cu foc sau să-l fac să se laude la prieteni că-i dau importanță? Să fim serioși! Oameni ca el trebuie tratați cu indiferență. Cu sictir, pentru că, după 30 de ani de la revoluție, pentru ei democrația se rezumă doar la înjurături adresate celui care nu gândește la fel, nu scrie agramat ca și ei (îl sfătuiesc să deschidă DEX-ul să vadă ce înseamnă cuvântul), nu râgâie ca și ei când se înfruptă din oala „cu sarme”.
Cu toate acestea, nu pot să nu-l întreb pe Biliboi al meu, în spatele căruia, se pare că e o ea. Adică o Biliboaică: De ce mă înjuri, bă? Eu te-am înjurat vreodată pe tine sau m-ai auzit făcându-te prost ori vorbindu-te de rău? Eu nu-ți cer nici un leu pentru că mă citești. În orice țară civilizată, cititorii se abonează la un ziar. Ție nu-ți cer nimic, că și așa ești sărac cu duhul. Dar tot nu înțeleg de ce mă înjuri și mă jignești? Nu-ți place moaca mea? Și de când asta? Că pe vremea lui ceacea Lala îți plăcea de mine, îți amintești, nu? Nu-ți mai place cum scriu și ce scriu, spune? Dacă da, de ce mă citești? Când dai peste un text de-al meu, fă-te că nu-l vezi, să nu ți se urce sângele la cap și să te apuce din nou dracii, că am auzit că faci urât când te apucă. Caută-ți de lucru la coada vacii, acolo unde ești în elementul tău, sau măcar ar trebui, ia un manual de gramatică și un abecedar, dar nu te uita doar la poze, că așa nu o să mai înveți să scrii românește cât e lumea și pământul.
Fă, bă, exercițiul ăsta în fiecare zi să nu-ți ruginească creierul ăla bombat ca la curcă și o să vezi că o să te faci bine. Ascultă ce-ți spun, Biliboiule, sau Biliboaico, ce ești tu!
