Și cine sunt hoții, Gogule? Nu hoții de cai, ci ăia de destine! „Cin’ să fie, bă, nene, ăia care au știut de la bun început că Adiță putea fi șmecher, golănaș, miștocar, orice, dar nu hoț. Orice, în afară infractor cum încercară unii să-l facă. Orice.” Zi-le, bă, Gogule, pe nume, ce tot te coiești atâta. „Politicienii, nene, politicienii. Ăia, care n-au mumă, n-au tată. Ăia care merg la biserică să-i vadă lumea, nicidecum să se vindece de răul și păcatele pe care le au în suflet. Că ei au știut de la început că ce fac, nu fac bine. Dar nu le-a păsat, că erau la putere și n-o să-i tragă nimeni la răspundere.”
După doi ani de cercetări, investigații și de probe irefutabile, ce se mai poate face? Multe. De pildă, primarul beneficiar de la Moldova Nouă să facă un pas în față și să-i ceară scuze lui Torma. Să dovedească fair-play și să recunoască că a profitat de o conjunctură murdară. Dar cum s-o facă, că aici nu suntem la atletism, unde ridici două degete, spunând: „stop, eu am furat startul!” ci la vălăul cu politică dâmbovițeană? ” Scuze ar putea să-și ceară și politicienii de care vorbea Gogu meu, cei care au transformat alegerile de la Moldova Nouă într-o mascaradă. Așa ar fi corect: „Fraților, am greșit, asta e, ne-a luat valul, înjurați-ne, beliți-ne, puneți-ne la stâlpul infamiei, faceți ce vreți cu noi.”
Sigur, n-o s-o facă nici unii, nici alții, dar de rușine ar putea intra în pământ. Dar de unde atâta rușine, vorba aceluiași Gogu?