Deunăzi, citeam ce spunea un fan Cătă Drulă, plin de entuziasm: „puțini, dar buni”, cu referire la faptul că pleacă drojdia și rămânea spuma. Așa e, bă, doar că la voi e prea multă drojdie și din ce în ce mai puțină spumă, din moment ce vă tot pleacă lideri de organizații, primari și parlamentari. După principiul ăsta, într-o zi veți ajunge vecini de palier în sondajele CURS cu PMP căci, în loc să treceți pe drojdia de Bragadiru, să mai creșteți de un deget în ochii alegătorilor, vă certați ca chiorii până va exploda mămăliga în voi.
Acum problema nu e că pleacă, ci încotro se duc. La ce ușă ajung să bată, să primească găzduire peste noapte. Nu de alta, dar există pericolul de a cădea din „lacul” lu’ Drulă în „puțul” lu’ nea Daci Cioloș, că înspre PNL nu se pot îndrepta din motive de doctrină, de parcă ăștia care promit că salvează țara ar avea așa ceva. Și nici vorbă spre PSD după ce vicele Ghinea a rostit următoarea frază despre ministrul actual al Sănătății: „Rafila, pentru căcaturile spuse despre mine, pentru onoarea mea o să mor cu tine de gât! Tu chiar furi banii de acolo. Lupa e pe tine. Iexpertule!”
Măi, Andrei Plujar, tu care ești ca Ioan fără de țară, adică fără primari, fără consilieri, fără funcții în județ, fără nimic, nimic, tu ce părere ai despre vorbele colegului tău Ghinea? Eu îi înțeleg supărările, căci nu e ușor să renunți la postul de europarlamentar și să te lași prostit și ademenit cu funcția de ministru și nici să privești ca fraierul de pe margine, uitându-te la pesedeii care se înfruptă din munca ta de la Bruxelles. Crezi că e frumos cum s-a exprimat? L-ai sunat să-i spui că nu e bine și nici corect să te adresezi unui coleg de parlament ca un birjar din Bucureștiul lui nenea Iancu? Nu ai curaj? A, scuze, am uitat tu ai meciul tău cu Tabugan, nu-ți bagi nasul unde nu-ți fierbe oala. Băiat isteț, ce să zic, care tot speră că va ajunge și el ceva la județ. Cu ajutorul partidului, cum altfel?