Solidari cu acele categorii de persoane defavorizate, liderii PSD critică o parte din prevederile primului pachet de măsuri asumat de Guvern. Aceștia susțin că o bună parte din amendamentele formulate de PSD nu au fost luate în considerare. Este vorba de scutirea de CASS pentru pensiile sub 4.000 de lei, mamele aflate în concediu postnatal, veteranii de război și foștii deținuți.
Parlamentarul Marius Isac, spune că pensionarii din Caraș-Severin merită respect, nu noi poveri fiscale și că, în calitate de deputat PSD ales în Caraș-Severin, nu poate să accepte în tăcere măsuri care afectează direct viața a mii de oameni din județul nostru.
„Aplicarea CASS de 10% pentru pensiile care depășesc 3.000 lei înseamnă mai puțini bani pentru medicamente, facturi și alimente. Iar în zone unde accesul la servicii medicale și farmacii este deja limitat, orice reducere de venit poate deveni critică. Ar trebui sa se țină cont de amendamentul PSD, prin care solicitam ca pensiile peste 4000 lei sa fie supuse aplicării CASS de 10%.
Vorbim despre oameni care au muncit o viață întreagă în uzinele Reșiței, în minele din Moldova Noua, Ciudanovița sau Dognecea, in agricultură sau în transporturi. Despre pensionari care au contribuit corect și constant la sistemul public de pensii.
Nu putem trata o pensie de 3.200 de lei din Caransebeș, de exemplu, la fel ca o pensie «de lux» în marile orașe. Costurile sunt mari, serviciile sunt puține, iar sprijinul statului ar trebui să fie pe măsură.”, opinează deputatul social-democrat.
Marius Isac afirmă că nu este împotriva responsabilității fiscale, doar că aceasta trebuie aplicată cu echitate, nu prin soluții grăbite care lovesc în cei care nu se pot apăra.
„Caraș-Severin are nevoi specifice. Avem o populație îmbătrânită, venituri reduse și acces limitat la servicii publice.
Este obligația noastră, ca reprezentanți ai județului, să nu permitem ca deciziile de la centru să afecteze tocmai oamenii care au construit această țară cu muncă și demnitate.”, a mai spus deputatul PSD.




