Potrivit deputatului Dumitru Rujan, prin contractarea acestor împrumuturi se asigură cofinanțarea proiectelor realizate cu fonduri externe nerambursabile de la Uniunea Europeană, finanțarea cheltuielilor neeligibile asociate proiectelor și sumele necesare implementării proiectelor finanțate prin PNRR, aflate în sarcina bugetului local, evidențiate distinct în fiecare contract.
„Dobânda aferentă creditului este ROBOR la trei luni, comunicată de Banca Naţională a României în ultima zi lucrătoare a lunii anterioare autorizării împrumutului, la care se adaugă o marjă în funcţie de scadenţa împrumuturilor, rata dobânzii rezultată rămâne fixă pe toată durata de derulare a împrumutului.
Marja este 1 punct procentual pentru scadenţe de până la 3 ani, inclusiv, și 1,5 puncte procentuale pentru scadenţe între 3 şi 5 ani, inclusiv.”, ține să precizeze deputatul Dumitru Rujan.
Perioada de rambursare este între 1-5 ani, cu posibilitatea rambursării anticipate, parţial sau integral, iar valoarea maximă ce poate fi autorizată este nelimitată în cazul comunelor și orașelor, 10 milioane lei pentru municipii și 25 milioane lei pentru județe.