„În martie anul acesta, am preluat ultima parcelă de teren în administrare de la Comuna Văliug şi iată că, în trei luni, am şi demarat proiectul. Speranţa mea este că, într-o săptămână de acum înainte, iubitorii muntelui vor putea folosi acest drum pe care îl consider esenţial inclusiv din perspectiva marelui proiect de infrastructură turistică pe care dorim să-l realizăm alături de Primăria Reşiţa pe muntele Semenic.”, mărturisea Silviu Hurduzeu, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin.
Potrivit președintelui Hurduzeu, acest drum a stat blocat mult timp din cauza scandalului permanent şi a incapacităţii la dialog. În februarie anul acesta, au fost identificați un număr de 12 proprietari, persoane fizice și juridice, și 5 porțiuni de teren aparținând comunei Văliug.
„Eu nu am avut nicio problemă să discut cu primarul PNL din Văliug, domnul Sorin Blaga, sau cu cetăţenii care deţineau porţiuni de teren pe care se află drumul. Până la urmă, contează finalitatea demersului.”, a mai precizat șeful CJ.




