Damblaua mea este ca în primăvara asta să investesc banii în cireșe. În cireșele alea mari cât oul de prepeliță, în care să-mi fac mustața exact ca în oglindă. Ce vă mirați? Eu nu mă pricep să fac afaceri cu apartamente, garsoniere, bărci ori bac-uri la Dunăre, să cumpăr la un preț și să le vând de două ori mai scump. Nu, mie îmi plac cireșele, dar nu alea românești pe care le mănâncă toată lumea, ci alea străine, importate de la mama dracului. Mie alea îmi plac. Alea care apar primele pe piață, la care oamenii se crucesc, scuipă în sân și își fac selfie lângă preț. Alea sunt adevăratele cireșe. Dai un ban, dar nu-ți pare rău. Anul trecut, trufandalele astea au ajuns să coste 200 de lei kilul. De data asta este posibil să fie ceva mai scumpe, ținând seama de factorii economici, influențați la rândul lor de condițiile meteo și discursurile lui Putin și Zelenski. 20, 30 de lei în plus, nu mai contează. Că vorba aia, unde s-o dus mia, ducă-se și suta!
De unde am banii de îmi permit să dau atâta pe un kil de cireșe? Asta vă roade pe mulți. De unde am eu lovelele. Știam eu. Invidia nu vă lasă să dormiți noaptea. Mă bârfiți când mă vedeți că stau pe bancă în parc și mănânc cireșe, și voi nu. Să nu vă mai roadă, să nu vă îmbolnăviți de ofitică, vă spun eu. Din septembrie 2022 am pus ban pe ban, azi 5 lei, mâine zece, ba chiar și mărunțișul din buzunar, de 5 și 10 bani, și astăzi cred că am în pușculița aia cu purcelul norcos 200 de lei. Până săptămâna viitoare, sper să mai strâng câțiva lei. Dacă nu-mi ajung, îi cer cu împrumut nepoatei, că și eu i-am dat banii pentru păpușele și bombonele, și tot nu mă las.
Adică ce apartamente?