După ce s-a spălat pe dinți și a făcut gargară cu spirt medicinal trecut prin trei felii de pâine, vasluianul s-a dus glonț la primărie, unde a cerut de la asistenta-managera primarului o coală de hârtie, model A4, pe considerentul că avea de gând să se adreseze în scris primăriei comunei B. Apoi s-a așezat la un birou și a început să scrie.
Primăriei și Consiliului Local al Comunei B.
În atenția domnului primar Vasile.
Subsemnatul…….. născut, copilărit și trăit în comuna B., județul Vaslui, solicit prin prezenta cerere să-mi acordați în avans ajutorul de înmormântare de care beneficiază prin lege orice persoană din România. Precizez că nu cer mai mult decât mi se cuvine.
Cu stimă și respect,
Al dvs. consătean, Ghiorghiță
Petentul a cerut număr de înregistrare și o rezolvare cât mai rapidă, ținând seama că până la Crăciun nu mai este mult timp.
Primarul, om cu experiență, convins că le văzuse pe toată în viața lui, și-a făcut cruce, iar a doua zi l-a chemat la dânsul pe Ghiorghiță. „Măi Ghiorghiță, am luat la cunoștință cererea ta și înainte să o supun votului consilierilor locali, că așa cere legea lămurește-mă și pe mine, să nu mor prost: cum de ți-o trecut prin cap una ca asta? Că așa ceva e un drept al celor care mor, să li se poată face pomana de cei care rămân după ei.” Cu mintea limpede ca apa din fântână în care nu apucase să picure un strop de rachiu, Ghiorghiță a replicat cu o întrebare, care s-ar putea dovedi un precedent în materie de ajutoare de înmormântare: „Măi Vasile, la ce-mi trebuie bani pe lumea cealaltă? Eu îi vreau acum cât trăiesc. Și dacă e un drept al meu, de ce să nu beneficiez în timpul vieții?”
Genial răspuns, chiar filosofic, că vorba aia, dacă aici pe pământ și cât ești viu nu te poți bucura de grija pe care ți-o poartă statul, ce rost mai au toate astea pe lumea cealaltă? Că bine zici Ghiorghiță!