Sigur, David Popovici nu a apărut de nicăieri. Nu a căzut din cer și nici nu a venit Dumnezeu cu el de mână, să ne spună: „luați-l, e al vostru, mândriți-vă cu el pentru că va fi cel mai bun”. A, că abia astăzi îl descoperă unii, alții, e o chestie pur românească. Atunci când ești pe val, toată lumea se agită ca sifonul pentru spriț. Toți, dar absolut toți, vor umbla la cutiuța în care își țin discursurile festive, își amintesc de Miorița, de Nadia, de balada lui Toma Alimoș și scot de la naftalină cărămizile cu care se bat în piept. Presa, și mai ales televiziunile care au strălucit prin absență de la Budapesta, va sta de vorbă cu vecinii lui David, cu foștii colegi de la grădi, cu bunica dinspre mamă, cu portarul de la bazin care vor povesti câte-n lună și-n stele.
Politicienii nu vor face nici ei excepție. De fapt, i-ați și văzut zilele acestea. Ciolacu, Ciucă, Iohannis. Toți, mândri de performanța lui David, de faptul că e român de-al lor. A. Era să uit de ungurul Eduard Novak, ministrul Sportului, care a postat nu știu unde un mesaj bilingv, umplându-se de rahat: „Fenomenal acest sportiv! Toate inimile României au bătut azi în pieptul lui şi i-au dat putere!” Când și-a dat seama că ungurimea o să-i sară în cap, a întors-o ca la Ploiești: „Acest sportiv este fenomenal! Toate gândurile noastre i-au dat putere azi”. Parcă sună altfel, nu-i așa? Dar cea mai mare bucurie a fost în tabăra patrioților hauriști, cu atât mai mare cu cât victoria a fost obținută la Budapesta. Așa, să moară ungurii de necaz!
Dacă diseară David Popovici va câștiga și proba de 100 metri liber, România ar trebui să iasă în stradă. Cu mic, cu mare, ca pe vremea tricolorilor conduși de Hagi, Gică Popescu ori Ilie Dumitrescu. Să ne amintească de vremurile Nadiei, Gabrielei Szabo ori Patzaichin. Să petreacă cât pentru o mie una de nopți căci, vrem, nu vrem, de mâine ne întoarcem la rahaturile noastre de zi cu zi, cele care ne arată cât de dezbinați suntem și cât de puțin ne respectăm adevăratele valori!