Asta face Romi al tău. Că au ce au unii cu el. Că din cauza unor primari nu-i merge jucăria pe Muntele Mic. Și nu e vorba doar de primarii de la alte partide care, după teoria lui, ar trebui să dea după el, să stea în poziție de drepți. Da, Romi, nu te supăra că îți spun, dar ai ajuns să te lamentezi peste tot. Să te victimizezi. Nu știu ce urmărești când te declari învins de interesele meschine ale unora și altora (de ce nu le spui pe nume?) și că te-ai săturat să lupți împotriva tuturor, tocmai acum când Nedeia a fost inclusă în masterplanul național de investiții în turism. În loc să te bucuri, să dai și tu de băut o țuică, un mic cu muștar, un leber, tu te vaieți. Ne mărturisești că ești gata să renunți la Nedeia. Mi se rupe sufletul când aud și te văd așa, însă, crede-mă, este ilogic ce spui.
Și nu doar te plângi în presă, dar mai și ameninți că Dunca Imobiliare angajează avocați pentru a cere în instanță despăgubiri de la Primăria Zăvoi pentru nerespectarea obligațiilor contractuale de asociere. Bă, Romi, dacă primăria din Zăvoi ar fi condusă de un pesedist, aș mai înțelege, dar acolo e un primar liberal. Unul care, teoretic, ar trebui să fie de partea ta, ascultându-ți orbește toate părerile. Dar nu e, așa cum nici celălalt primar liberal din zona ta de interes, Cosmin Belci, a refuzat să fie. Pe Belci l-ai „tocat” mărunt pe Facebook până ai obosit și tu. Și nimic. Acum văd că începi să faci același lucru cu Doru Cîrdei, de la Zăvoi. Să pui presiune pe el, spunând că săptămâna viitoare vei angaja avocați împotriva primăriei pe care acesta o conduce. Dacă nu ai fi președinte de Consiliu județean aș mai înțelege, dar tu, prin firma familiei, te războiești cu primăriile. Le ceri despăgubiri. E aberant ce faci. Împotriva firii.
Romi, dragă, te-ai întrebat vreodată, cu adevărat, de ce oamenii ăștia refuză să se „alinieze”? Te-ai gândit că poate și ei au dreptate și nu vor să încalce legea? Sau nu ai timp pentru asta? Și mai e ceva, Romi: demisia directorului ADI Banatul Alpin Nedeia nu are nimic cu procesele de la Primăria Zăvoi, ci mai de grabă cu organizarea acestui ADI care nu funcționează cum trebuie. Iar ca lucrurile să fie pe deplin lămurite, te-aș întreba ce legătură există între domeniul schiabil Nedeia, aprobat de ministru și una din marile tale promisiuni electorale din 2020, cu procesele de la Brustur, cu cabana construită ilegal? Mai pe românește: ce are sula cu prefectura, Romi, că prea te vaieți ca o babă la tămâiat.