Să ne întoarcem la pandemie, la vaccinurile fără număr cumpărate doar ca să fie acolo în depozit, la măștile de protecție ce ajunseseră, să coste, una bucată, cât pâinea pe o săptămână a unui pensionar, la restricțiile de circulație, la morții de Covid din spitale, băgați în saci și îngropați pe timpul nopții, și cu siguranță vă veți aminti cine a condus toată această mascaradă în vremurile alea. De miliardul de euro irosit în pandemie de unii, precum premierul Cîțu, Vlad Voiculescu și Ioana Mihăilă, miniștrii USR ai Sănătății. Cum, sunt minciuni? Liberalii și useriștii n-au prăduit țara asta în timpul pandemiei nici măcar cu un leu? Zău, mă? Ei nu sunt ca hoții de la PSD. Nu au apucături penale, că dacă ar avea n-ar mai promova sloganul ăla: „Fără penali în funcții publice.” Mânca-i-ar tata de cinstiți sunt ei. Or fi, bă, dacă voi ziceți așa, doar că DNA a fost de altă părere: „abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, prejudiciul estimat fiind de peste 1 miliard de euro.”
Mai departe, cartea lu’ nea Nicu Ciucă. Aia cu soldatul (de plumb, de paie sau de ce vreți voi) în slujba națiunii, sau cum i-o fi zicând, pe care n-a văzut-o nimeni în librării. Două milioane de euro pe tipăritură, panouri publicitare în toate fundăturile din țara asta, pe Facebook, Tik Tok, televiziune, radio. La urma, urmei, ce sunt două milioane de euro pe lângă miliardul lui Cîțu, Voiculescu și Mihăilă? O nimica toată. Și apoi, nea Nicu nu era un neica nimeni, un coate goale și-un linge blide, vorba lu’ nenea Iancu, ci ditamai urmașul, urmașilor Brătienilor. Așa că merita și dânsul o cheltuială ca asta din banii noștri ai tuturora, că și ‘mnealui a făcut atâtea pentru țara asta, jertfindu-se pe câmpurile de luptă, unde a dat piept cu șiiții, sumiții și troglodiții.
Să ne întoarcem la vremurile noastre, în care, mă întreb, dacă tot PSD este de vină că firmă unei liberale din Prahova a vândut microbuze școlare la un preț mai mare decât dublu, județelor conduse (ce coincidența dracului) de PNL. Un astfel de microbuz ajunsese să coste chiar și 260.000 de euro, când el în realitate nu se vinde cu mai mult de 90.000 de euro/bucata. Dar când ești la butoane, cine să te tragă de mânecă, să-ți spună pe românește: „Vezi că dai de dracu’ cu prețul ăsta de cocaină”.
După ce scandalul a explodat în presă, s-au trezit și liderii liberali care promit că vor trimite echipe de control care să verifice… Ce să verifice? Contractul e contract, banii i-a mâncat gaia, vorba administratorului care s-a umplut de parai peste noapte: „Doamne ajută! Că toată lumea are de câștigat, că banii ăștia se duc și pe orizontală și pe verticală, sute de angajați, foarte mulți oameni implicați. Cu prețul, noi ne-am mulat și funcție de bugetul fiecăruia. Bine că s-au cheltuit banii”
Și când te gândești că doar unii sunt vinovați în țara asta…




