„Ia să te văd, ce nu înțelegi, Gogule?” i-am replicat, încercând să aflu cauza nemulțumirii, că despre așa ceva era vorba. „Păi uită-te și tu la domnul președinte Romeo Dunca. La Romi, cum îți place să-l alinți. E un băiat de zahăr. Să-l pui la rană, nu alta. Blând, nu se ceartă cu nimeni, are vorba domoală și dulce, e înțelegător cu toată lumea. Uneori vorbește gura fără el, dar nu e un tip rău, iubește oamenii și nu-i lasă niciodată la greu. Bine, acu’ și tu cu Fish și Știka… Nu te supăra, și ăștia or căutat-o cu lumânarea. Dar de ce nu vorbești de managera de la spital? Că uite cât de înțelegător e cu ea, îi vorbește ca unei surori. Îi dă sfaturi, o îndrumă cum să facă, o cheamă la dânsul la birou. Na, o mai dojenește, din când în când, că așa e între frați, dar să știi că nu o face cu răutate, că are un suflet atât de bun. Pita lu’ Dumnezeu, nu alta.
Și angajații din Consiliul Județean, Doamne, țin la el ca la un tată sau un frate mai mare, îi roagă de sănătate, plătesc acatiste la biserică, mai ales acum, în Postul Paștelui. Oamenii vin la lucru cu plăcere, lucrează relaxați și se bucură pentru fiecare zi în care se întâlnesc cu el pe holurile instituției. Bine, nici chiar ca-n filmulețele alea coreene, dar, totuși… E adevărat, vorbește mult, promite și mai mult dar, să recunoaștem, și se zbate foarte, foarte mult, zi și noapte, ca nouă să ne meargă bine. Când zboară cu elicopterul, parcă e o albinuță pe cerul albastru al Banatului de Munte. Ne invidiază atâta lume care a auzit de el. De unde știu? Am văzut eu ce-a scris unul din Timișoara pe Facebook: «Bă, unde l-ați găsit bă, de v-ați pricopsit cu el?» Bag seama, îi era ciudă că ei nu au unul ca Romeo la Timișoara.”
Nu știam unde bate. Și l-am întrebat: „Așa, și ce nu înțelegi atunci? E bun, e deștept, e harnic, ce nu înțelegi?” M-a privat mirat, de parcă căzuse de pe Lună. „Ce nu înțeleg? Nu înțeleg ce aveți, bă cu el, că voi, ăștia, ziariștii, toată ziua bună ziua Dunca în sus, Dunca în jos, de parcă altceva mai bun nu aveți de făcut. Lăsați-l, bă, în pace, măcar acum de Paște, să-i priască și lui oul roșu, drobul și cozonacul. Decât să scrieți toată ziua rău de el, duceți-vă la biserică și rugați-i de sănătate.”
Bă, Gogule, vorbești ca un om bătrân și înțelept. Ca bunu înainte de moarte! Mă faci să-mi fie rușine, să intru în pământ de atâta rușine, dar tot nu înțeleg de unde atâta dragoste și respect pentru Dunca? „De unde? Am auzit că ar avea nevoie de vreo patru consilieri la CJ și m-am gândit că dacă citește ce am zis eu, poate, poate mă angajează și pe mine la stat!”
L-am bătut pe umeri și i-am zis zâmbind: „Așa mai vii de acasă, Gogule, intrasem la griji. Nu ești tu prost degeaba!”