În opinia sa și a colegilor săi, tergiversarea este absolut nejustificată mai ales în condiţiile în care, în 2024, urmează să aibă loc alegeri locale şi actuala conducere a CJ urmează să fie înlocuită.
„Această întârziere a bugetului Caraşului pe 2024 pare să fie rezultatul al doi factori: o stare de lenevie şi indolenţă care a caracterizat conducerea instituţiei din ultimii trei ani şi jumătate, dar şi un habarnism cronic în materie de administraţie publică. Oamenii aşteaptă proiecte şi soluţii. Această tragere de timp, aşa cum s-a întâmplat şi cu alte proiecte de hotărâri, indică neputinţă şi diletantism. Trebuiau să se apuce de lucru de pe 20 decembrie. Ce au păzit o lună şi jumătate?”, a ținut să spună preşedintele PSD, deputatul Silviu Hurduzeu.
Logica adoptării Bugetului CJ pentru 2024 este de a putea demara proiectele propuse, dar şi pentru a oferi fiecărei administraţii locale o imagine clară asupra sprijinului pe care îl vor primi de la nivel judeţean. Realitatea obiectivă este că judeţul Caraş – Severin stă pe loc pentru că preşedintele instituţiei, domnul Romeo – Dan Dunca (PNL), îşi petrece mai degrabă timpul într-un mod infantil vopsind în roşu pereţii instituţiei şi boxând pe internet cu adversari politici reali sau imaginari. Asta când nu îşi ia concediu şi plimbă turişti olandezi pe munte.
Partidul Social Democrat Caraş – Severin consideră că, într-o lume digitalizată şi în contextul dorinţei exprimate public de a întări spiritul comunitar, ar fi util să existe mai multă transparenţă. De aceea, unul dintre angajamentele viitorului preşedinte al Consiliului Judeţean, Silviu Hurduzeu, este ca, odată cu preluarea mandatului, toate proiectele de hotărâri să fie puse pe site-ul instituţiei şi într-o aplicaţie dedicată, aşa cum există în alte judeţe. În felul acesta, se vor puta primi comentarii şi recomandări din partea cetăţenilor, iar mass media va avea acces mai uşor la informaţii relevante.
„Una dintre priorităţile mele ca viitor preşedinte al Consiliului Judeţean Caraş–Severin va fi creşterea gradului de transparenţă publică în raport cu cetăţeanul. Dorinţa mea este ca oamenii să aibă un cuvânt important de spus în luarea deciziilor la nivel de CJ şi să ne folosim de noile tehnologii pentru o comunicare directă şi eficientă. Această cultură a dialogului generează o formă de democraţie participativă în care cred şi pe care o încurajez. În alte judeţe, nu numai că totul este la vedere, dar există şi aplicaţii destinate telefoanelor mobile prin care oamenii primesc informaţii în timp real, obţin documente necesare sau sunt consultaţi cu privire la anumite decizii importante”, este de părere Silviu Hurduzeu, candidatul Partidului Social Democrat la preşedinţia Consiliului Judeţean.
În opinia PSD, un anumit procent din partea de dezvoltare ar trebui să fie alocat în logica bugetelor participative în care cărăşenii să poată propune propriile proiecte care să fie astfel finanţate. Or, asta necesită timp şi, de aici, nevoia existenţei proiectului de Buget pentru 2024.
„Înţelegem că s-a deschis sezonul de schi, dar, totuşi, preşedintele CJ, PNL-istul Romeo Dunca, are nişte obligaţii legale care îi revin şi pe care trebuie să le respecte măcar pentru jumătatea de an care îi mai rămâne din acest mandat de tristă amintire.”. concluzionează liderul social-democrat.