În opinia lui Marius Oprea, este de datoria istoricilor pentru a spune adevărul pentru acele vremuri tulburi ale istoriei noastre, chiar dacă statul nu acordă un sprijin real în această privință. De pildă, cu puțin timp în urmă, Marius Oprea afirma că nu există fonduri pentru a plăti închirierea unui excavator pentru decopertarea gropii comune din curtea Centrului Militar.
„Și în aceste condiții, în care guvernul și Iohannis au decis că statul nu mai susține aceste căutări, noi o vom face oricum. În fond, respectul pentru viață și puterea de a face dreptate victimei de a o aduce acasă și a-i pune, în semn de Înviere, o cruce la căpătâi, sunt valori creștine fundamentale, care trebuie respectate și în țara mea, România“, mărturisea istoricul pentru Mediafax.
Marius Oprea este ziarist și cercetător la Institutul Român de Istorie Recentă, precum și președinte al Institutului de Investigare a Crimelor Comuniste în România.
FOTO: I.I.C.C.R.