În opinia senatorului PNL, Ioan Marcel Vela, „Inițiativa legislativă răspunde unei realități din România, în care tot mai mulți tineri decid să urmeze studii universitare în afara țării iar după absolvire o bună parte nu mai revin acasă”.
Vela spune că PNL vrea să creeze un instrument un instrument prin care acești tineri să fie stimulați să se întoarcă în România și să aplice cunoștințele dobândite la universitățile din străinătate.
„Programul propune trei măsuri de stimulare a tinerilor:
Subprogramul „STUD-Vest”, prin care se vor acorda 2.024 de granturi anual în valoare de 500.000 de lei fiecare pentru înființarea unei afaceri noi în domeniul în care beneficiarii au absolvit studii universitare.
Subprogramul „STUD-ACOMOD” va acorda 2.024 de ajutoare de acomodare în valoare de 10.000 de lei lunar pentru înființarea unei afaceri noi în scopul acomodării și integrării în oricare dintre parcurile de afaceri industriale, inovative și tehnologice, inclusiv incubatoare de afaceri.
Subprogramul „STUDA- ERA” care va acorda 2.024 de burse de repatriere în valoare de 15.000 de lei lunar pe o perioadă de cinci ani pentru încadrarea tinerilor absolvenți din străinătate în unitățile de învățământ de stat gimnazial, liceal și universitar, unități de învățământ cu cele mai bune rezultate în ultimii trei ani în România”, spune Vela.
Bugetul programului va fi de peste 1,6 miliarde de lei anual iar de el vor beneficia tinerii din România care au absolvit o formă de învățământ superior din străinătate, adică licență, masterat sau doctorat. Pe lângă impactul economic pozitiv, această măsură va duce în timp la crearea unei elite de business care va crește competitivitatea României.
Se speră ca în acest mod să fie repatriați peste 6.000 de tineri performanți, pregătiți în universități de prestigiu. Vela este convins că pe lângă impactul economic deosebit, această măsură va duce în viitor la crearea unei elite de business care va crește competitivitatea României.