Prieten apropiat și un mare admirator a lui Bolojan încă de pe vremea în care acesta era primarul Oradiei, Popa consideră că măsurile luate sunt corecte, în condițiile în care demersul acestuia nu e de a da oamenii afară, ci de a eficientiza activitatea.
„Îl felicit pe președintele Senatului că a luat taurul de coarne. După ani de zile în care nimeni nu a avut curajul să facă ce trebuie făcut, era cazul ca administrația centrală să fie scuturată, mai ales în contextul în care se află România acum. Nu ai cum să explici cetățenilor de rând, plătitori de taxe și impozite, că trăim vremuri grele, atâta timp cât vremurile grele sunt doar pentru ei. Este important de înțeles că demersul lui Ilie Bolojan nu e acela de a da oameni afară. Atâta timp cât se finanțează din taxele și impozitele cetățenilor, o instituție trebuie să funcționeze eficient, cu minimul de resurse necesar. De mult nu mai este cazul despre așa ceva în multe componente ale statului. Cred că acesta este și unul din motivele pentru care în societatea românească de astăzi se simte atâta revoltă”, afirmă primarul Reșiței într-o postare pe pagina sa de Facebook.
Popa recunoaște că atunci când a ajuns primar la Reșița a copiat modelul lui Bolojan în privința reducerilor de personal.spune Ioan Popa.
„Ilie Bolojan și modul în care acesta a lucrat la Oradea a fost exemplul meu când am preluat funcția de primar al Reșiței. În 2016, la Primăria Reșița, erau aproximativ 900 de angajați, iar 80% din bugetul local se ducea spre salarii și cheltuieli de funcționare. La Biroul de Proiecte Europene lucrau doar patru persoane, iar despre investiții nu prea era vorba. Am redus masiv posturile, în zonele în care mulți angajați se călcau pe picioare iar astăzi Primăria Reșița are 557 de angajați. Deci, în 2025, Primăria Reșița are 60% din numărul angajaților din 2016, cu tot cu structurile nou create. În 2024 am închis bugetul la 364.046.067 lei. Din acest buget fondul de salarii este de aproape 43.000.000, adică 12%”,
Primarul Reșiței dezminte informațiile apărute în spațiul public referitoare la organigrama și numărul angajaților din Primăria Reșița:
„Fac aceste precizări pentru că am văzut ieri în mediul online un amplu foileton care mi se adresa, și care mă trimitea să iau exemplul lui Ilie Bolojan și în Primăria Reșița, care cică ar avea 1.100 de angajați și care consumă 80% din buget pe funcționare, deși de obicei aleg să nu răspund la dezinformările care apar online, din simplul motiv că mi-ar deturna foarte mult din focus spre discuții sterile, pe subiectul ăsta mă simt nevoit să intervin. Mai ales că simt că expunerea personajului pe care nu doresc să îl nominalizez este făcută nu din neștiință, ci cu intenția de a arunca în spațiul public un subiect care să fie ronțăit pe termen lung de toți comentatorii de serviciu”.