Liderii PSD spun că, din ianuarie și până-n aprilie inflația a scăzut cu 3,1 puncte procentuale, de la 14,3% la 11,2%. În acest ritm în două, trei luni, vom avea o inflație cu o singură cifră, în pofida vârfurilor de prețuri la anumite produse.
PSD are deja pregătite și urmează să aplice noi politici și măsuri care să contribuie la reducerea prețurilor, cu efecte benefice combinate în întreaga economie. Este vorba despre proiecte de sprijinire financiară a producătorilor de materiale de construcție – dat fiind anvergura investițiilor publice și contribuția lor predominantă la creșterea economică – dar și a firmelor din sectorul de procesare a alimentelor, pentru reducerea importurilor alimentare și implicit a deficitului balanței comerciale.”, este de părere Ion Mocioalcă.
Potrivit PSD, citând date oficiale și analize făcute de specialiști, România va continua să aibă creștere economică, chiar dacă în parametri mai atenuați, din cauza influențelor externe, comparativ cu perioada similară a anului trecut.