Recunosc, te-ai lipit de mine ca marca de scrisoare. Fără ifose, fără aere de milionar care ești. Mi-a plăcut de tine de la începutul începutului, că ai fost modest, ți-ai știut lungul nasului și nu te-ai dat niciodată grande. Cine mi-s eu… Ai rămas la nivelul de șofer de Buceagă, care încălzea motorul iarna cu șomoiogul de cârpe înmuiat în motorină. Nu te-ai dat rotund cu elicopterul cu care astă vară cărai nuntașii de la Bocșa la Reșița și nici cu pozele de la nunta Andrei Pleșa ori cu cele din Cancan, deși erai îndreptăți s-o faci. Dacă ai putut să ajuți pe careva l-ai ajutat, dar tot la fel de bine, dacă ai avut ocazia să-l dai afară de la CJ, l-ai dat cu cel mai mare drag. Ăsta ești tu, unic și irepetabil.
E adevărat, la capitolul realizări nu stai tocmai grozav. Nu ai pe stoc mai nimic din cele așteptate de cetățenii județului de la tine. Cârcotașii, știi tu care, ar spune că stai chiar prost. Prost de tot. Nu te uita în gura lor. Ce ar fi vrut ei? Ce n-au făcut alții în 30 de ani, să fi făcut tu în doi? Unde dracu s-a mai pomenit așa ceva? Nici Dumnezeu nu a făcut lumea asta într-o zi, două, și atunci cum să faci tu ca județul ăsta să zbârnăie în doar doi ani? E adevărat că ai promis că dezvolți Caraș-Severinul, că repari drumurile și construiești altele, dar, nah, asta a fost în campanie când, ce-ar fi vrut alegătorii să le spui? Că nu o să faci nici aia, nici ailaltă? Păi atunci, cine ar fi fost prostul să te aleagă? La urma-urmei, Romi dragă, așa e în campanie, minți că așa mint toți candidații. Ș-apoi, de unde să fi știut tu ce avea să fie peste un an, doi? Că în administrație mai trebuie să te și pricepi, nu doar să te cerți și să te judeci cu toți, începând de la portar și șofer și până la șefii cei mari din CJ.
Nu știu ce cred alții despre tine la ceas de bilanț, dar per total, eu sunt mulțumit de prestația ta în acești doi ani de mandat. Am scos o carte cu tine și am scris sute de editoriale. Cred că ai face bine să-mi mulțumești pentru că, dacă astăzi ești cine ești, mi se datorează și mie.