Principala problemă o reprezintă sursa de finanțare, însă primarul și conducerea primăriei caută soluții care să pună în practică un proiect legat de dezvoltarea turistică a zonei.
Administrația locală are în vedere amenajarea unui ponton, cu debarcader și zonă de scăldat. Malurile lacului vor fi amenajate și ele pe o lungime de circa 20 de metri de la baraj în vederea amplasării de spații comerciale, precum și a unui spațiu pentru instalații de sonorizare și loc pentru DJ.
Totodată, vor fi create locuri de joacă pentru copii, zonă pentru plajă și pentru pescuit, aleile din jurul lacului vor fi pietruite, se va monta mobilier stradal, bănci și coșuri de gunoi, pentru aceia care își vor dori doar să facă o plimbare. Proiectul prevede și construirea unei tiroliane.
Referindu-se la intențiile salew, primarul Mirel Pascu spune că: „Pentru Lacul Medreș am făcut studiul de fezabilitate și așteptăm pe exercițiul acesta financiar, la Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest, o variantă de finanțare. Nu avem încă o finanțare pentru el. Avem finanțări câștigate pe Programul Național de Redresare și Reziliență, dar prin acest program nu s-au finanțat astfel de investiții. Noi încercăm să-l finanțăm pe ADR, suntem în discuții cu cei de aici. Nu renunțăm la proiect, pentru ca este lacul nostru și este păcat să rămână așa. Trebuie să îl amenajăm. În final, dacă nu găsim o sursă de finanțare, îl vom amenaja din fonduri proprii”.