Revenim la concurs. Ceilalți doi dintre participanți, Adrian Dumbravă, cel care demisionase anul trecut din această funcție, și Daniela Popescu, fost manager al Serviciului Județean de Ambulanță, au avut surpriza ca membrii comisiei (managerii spitalelor din Oravița și Oțelu Roșu, orașe conduse de PSD, și directorul economic al Primăriei Caransebeș, și ea condusă tot de un primar PSD, Felix Borcean), să nu le ofere informațiile solicitate referitoare la situația medicală și financiară a spitalului.
Între noi fie vorbă, nu știu așteptări au avut cei doi de la acest concurs. Cum și-au închipuit ei că va decurge interviul respectiv și, mai ales, dacă au sperat vreun moment că vor ajunge să conducă spitalul. Ca doi oameni trecuți prin viață, ar fi trebuit să știe cât de actuală e zicala aia de demult: „Ce e al tău e pus de-o parte.” Dar nu al lor, ci al altuia care e mai ortoman, mai…
„Datele referitoare la exercițiul financiar pe anii 2023 și 2024 cerute de mine erau diferite de cele ale doamnei Popescu. Mai mult, ele nu coincideau nici cu cele de la ministerul Sănătății. Am întrebat care este varianta corectă și după care dintre ele se lucrează, dar nu am primit niciun răspuns din partea comisiei. Am insistat, doar, doar se vor îndura de noi. Nimic. În acel moment ne-am dat seama de ceea bănuiam că se va întâmpla: cărțile fuseseră făcute în favoarea dr. Singh. Comisia a continuat procedurile cerute de lege, în timp ce noi am părăsit sala și imediat am depus contestație. Din informațiile mele, dr. Singh a fost declarat câștigător.”, ne-a mărturisit Adrian Dumbravă care, pentru cei ce nu știu, este managerul în funcție al Spitalului Județean de Urgență Pitești.
În momentul demisiei din funcția de manager, Dumbravă spune că Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș nu avea nicio datorie, lucru rar întâlnit în sistemul de sănătate public românesc. Astăzi, spune acesta, spitalul este în situația de a nu-și fi achitat obligațiile la bugetul de stat în ultimele două luni și jumătate, suma ridicându-se la peste 2 milioane de lei.
„Din informațiile mele, nu ar fi exclus ca în viitor ANAF să ia măsura executării silite a spitalului, cu popriri și chiar sechestru pe anumite bunuri, în condițiile în care datoria către furnizorii de medicamente și servicii a ajuns în doar opt luni la 6 milioane, la care se adaugă obligațiile restante la bugetul de stat. Aceasta în condițiile în care, în perioada august-decembrie 2024, spitalul a primit de la Primăria Caransebeș și DSP 3,5 milioane de lei. Ce s-o fi făcut cu banii ăștia, știu doar Cel de Sus și cei care conduc spitalul și primăria”, a mai spus Adrian Dumbravă.
După toate cele consumate miercuri, zi de post în calendarul ortodox, se poate spune că Dumbravă și Popescu au făcut degeaba contestații. Că dacă n-ar fi ieșit manager cel agreat de toată lumea, ai mai fi zis, dar așa…



