Președintele CJ spune că județul nostru a avut cel mai complex stand dintre judeţele reprezentate la Romexpo. Dovadă este interesul pe care îl suscită destinaţiile de vacanţă din Banatul Montan, fiind convins că aceasta este linia pe care trebuie continuată și promovată..
„Anul acesta, am pus accentul pe diversitate etnică şi multiculturalitate. Acest lucru s-a văzut şi în evenimentele artistice de care s-au îngrijit: Orchestra Direcţiei Judeţene de Cultură Virtuozii Semenicului, Ansamblul sârbesc Soko de la Socol, Ansamblul folcloric Bârzava de la Reşiţa, Ansamblul croaţilor de la Caraşova şi reprezentanţi ai Forumului Democratic al Germanilor din Banat condus de Erwin Țigla. M-a bucurat să-l revăd şi pe marele nostru fotbalist Miodrag Belodedici, cetăţean de onoare al Caraşului, care a vizitat standul judeţului şi care s-a bucurat alături de noi de momentele artistice ale plaiurilor pe care s-a născut (comuna Socol).” a mărturisit Silviu Hurduzeu.
Totodată, președintele CJ are cuvinte de apreciere la adresa primarului Băile Herculane, Gheorghe Orza, pentru implicarea sa la acest târg, care a făcut din orașul-stațiune de pe Valea Cernei vedeta incontestabilă standului cu care Caraș-Severin s-a prezentat la București,.
„Cred că acest eveniment naţional este o foarte bună repetiţie pentru momentul în care vom dori să mergem şi la un târg internaţional. În 2024, pentru că situaţia era destul de înfierbântată politic, am ratat acea oportunitate. Sunt însă convins că vom reuşi să facem o figură frumoasă dacă ni se va mai oferi o astfel de ocazie.
În concluzie, am încredere că suntem pe calea cea bună. Cu menţiunea că ştiu foarte bine cât de multe lucruri trebuie să mai facem pe zona de infrastructură pentru a atinge potenţialul Banatului de Munte.”, a mai spus președintele CJ, Silviu Hurduzeu.