Dar acum au dat lovitura pe piața transferurilor. Și încă ce lovitură, Gogule! L-au luat pe Cipi Pintea de la POT, marea speranță a politicii românești. Tânăr și ambițios, vizionar, dornic de dezvoltare profesională și educațională. Și bine crescut, cu bun simț și respectuos. Ce crezi că le-a spus ăstora de la PSD când o dat mâna cu ei la prima întâlnire? „Vă mulțumesc pentru încrederea pe care mi-o arătați. Pentru simpatia dumneavoastră sinceră și necondiționată și vă promit să nu vă dezamăgesc. Până la anu’ mă angajez să termin și ultimele două clase de liceu, la fără frecvență, să iau bacu’ și să dau la facultă. Dar și să particip la cursurile de vară ale partidului, să termin Academia Matrimonială Singles, de la Londra, și să prestez orele de muncă în folosul comunității, așa cum rezultă din cele două dosare penale în care am fost parte. ”
Social-democrații, care l-au primit cu bucurie nedisimulată, i-au dat pe spate cu sinceritatea lui. Și-au frecat mâinile de fericire, mulțumindu-i Atotputernicului: „Îi mulțumim, Doame, că ai grijă de noi și nu ne lași niciodată la greu.” L-au măsurat din cap până în picioare, au stat și au cugetat, apoi și-au zis: „Bă, să nu uităm că și unii dintre noi tot de la coada vacii am plecat, de am ajuns oameni de nădejde azi. Nici dosarele nu mai contează astăzi că, vorba lu’ ăl bătrân care mâine-poimâine împlinește 100 de ani, «n-ai dosare în CV-ul politic, înseamnă că ai făcut degeaba umbra pământului. Că ai fost caca-maca în lumea asta.» Prin urmare, propun să-l primim în rândurile noastre, până nu se răzgândește și semnează cu ăștia de la USR care au un lot subțire al dracu’ ca să reziste în Superligă.”
Și uite așa, PSD a dat startul la transferuri și la procesele de reformare, profesionalizare și modernizare a clasei politice. Cu oameni noi, tineri, viguroși și necunoscuți electoratului până nu de mult, pregătiți pentru marea performanță.




