Mesajul transmis de Orban în numele său, al formațiunii pe care o conduce și a Alianței Dreapta Unită a fost pentru o campanie apropiată de electorat și de echipele de candidați. Până în ziua alegerilor, fostul premier își propune să ajungă în câteva sute de localități.
„Suntem hotărâți să facem o campanie cât mai apropiată de oameni, cu mesaje pozitive constructive, arătând că avem oameni onești, oameni pricepuți, oameni care au făcut ceva la viața lor, oameni cu viziune, oameni hotărâți să aducă schimbări în bine în comunitățile locale. Până pe 9 iunie noi suntem implicați extrem de serios în această campanie, planul meu, de exemplu, este de a ajunge în câteva sute de localități, să fiu alături de cetățeni și de echipele de candidați ale Forța Dreptei și ale Alianței Dreapta Unită și încercăm să obținem rezultate cât mai bune pentru că evident vor urma și alegerile prezidențiale și alegerile parlamentare și cu cât vom scoate un rezultat mai bun, cu atât șansele noastre de a câștigat la prezidențiale și la parlamentare vor fi mai mari”, a mărturisit Ludovic Orban.
La rândul său, președintele USR, Caraș-Severin, Andrei Plujar, a afirmat în conferința de presă ce a încheiat ziua de vizită a lui Ludovic Orban: „În urma discuțiilor pe care le-am avut astăzi cu cetățenii, am auzit probleme referitoare la sănătate, la educație, la infrastructură și chiar la modul în care se face turismul în Caraș-Severin și piedicile pe care reprezentanții autorităților locale le pun tinerilor antreprenori. Cu siguranță în mod voit. Există soluții de finanțare, nu știu de ce nu se atrag fonduri europene. Bun, înțeleg, din neputință, din nepricepere și din rea-credință, pentru că există un apel în desfășurare, chiar astăzi am discutat, pentru școli verzi. Un apel prin care în mediul rural se pot construi școli sau se pot reabilita școlile vechi. Există totodată un apel de proiecte în desfășurare prin PNRR, pentru dispensare în mediul rural, pentru dotarea acestora, pentru aducerea personalului medical și pentru crearea unor condiții bune, pe care le merită toți bătrânii din județul Caraș-Severin, care nu au întotdeauna posibilitatea să ajungă la oraș pentru orice problemă minoră. Mai trebuie să fie cineva care să atragă aceste fonduri, și noi, Alianța Dreapta Unită, venim cu propuneri de primari tineri, dinamici, hotărâți, care pot să schimbe în bine fețele comunităților lor.”
P.E.