Alde Ciucă și Marcelu de la Buzău sunt super crizați, ba chiar speriați de-a binelea. De trei zile nu mai au somn, nu mai pun gura pe mâncare, ci doar beau apă cu paiu’ , și asta doar de teamă să nu se deshidrateze pe căldurile astea. Au uitat și de rivalitate, și de faptul că până mai ieri se certaseră pe probleme esențiale pentru țară și popor, probleme care, eminamente, vizează bunăstarea, noastră a cetățenilor din categoria „proști, da’ mulți!”
– Ce ne facem nea Nicule? Ne pică Bursa. Începe campania și rămânem fără sondaje. Și fără sondaje suntem fiii ploii. Ca și inexistenți.
– Nu știu, Marcelu, nu știu. Că și eu m-am întrebat aproximativ același lucru. Noi ca noi, dar voi chiar că ați belit-o rău de tot că, recunoaște, una, două, Pieleanu era în sediul vostru, la șpriț.
– Lasă-l tu pe Pieleanu, mai bine gândește-te că și voi sunteți în aceeași situație. Contracte semnate pe bani grei, să dați bine la alegători. Bine, banii nu-s din buzunarul tău, dar orișicât.
– Să vezi acum, Marcelule, ce-o să vă mai scadă procentele în sondaje, mamă, mamă.
– Mu mai cobi atât nea Nicule. Mai bine gândește-te cum s-o scoatem la capăt.
– Știi ce cred eu, Marcelu? Că la mijloc e mâna lu’ Jorjelu și a lu’ Șoșoacă. Că se apropie alegerile și au tot interesul ca noi doi să ieșim rău în sondaje.
– Bă, nea Nicule, și eu m-am gândit la asta. Ba chiar la mai mult. La o conspirație generală sau ceva în genul ăsta.
– Ai dreptate, Marcelu. Că de ce, bă, o apărut scandalul ăsta cu Bulai și Pieleanu, taman acum înaintea alegerilor când ai mai mare nevoie de sondaje? Că ce s-a întâmplat la SNSPA nu e de ieri, de azi. Zece ani, poate și mai bine, toți au tăcut mâlc și dintr-o dată ăștia doi sunt… Nici nu știu cum să le spun.
– Păi, vezi, nea Nicule, ce-ți spuneam eu. Dracu’ și-a băgat coada chiar acum, înainte de alegeri. Și noi am picat ca fraierii la mijloc. Și cu banii dați, și cu procente în sondaje, de tot rahatul.
La o zi după convorbirea de mai sus, Cholo de Buzău l-a sunat pe Bunelu Ciucă: „Stai liniștit, am vorbit cu Pieleanu care mă asigură că totul e sub control și chiar dacă se întâmplă ceva, vorbește el cu unul de-al lui să ne rezolve pe amândoi în sondaje!”



