Până în prezent militarii MApN erau singurii apreciați în mod oficial și doar jertfa lor era recunoscută ca eroism și sacrificiu pentru țară și popor în misiunile executate de către Armata României.
„Am aflat, ca Președinte al Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională din Senatul României, că avem jandarmi răniți in Kosovo, ca ofițeri SPP au salvat demnitari ONU răpiți în Africa, că avem ofițeri SIE sau SRI care iși riscă viața permanent în misiuni antiteroriste sau că polițiști sau specialiști din STS sunt expuși unor riscuri permanente în misiunile executate în țară sau în străinătate.
Pentru toate acestea, am propus Parlamentului ca indiferent daca militarii fac parte din structurile MApN, MAI, STS, SRI, SIE sau SPP, atunci când sunt raniți în orice fel de pregătiri militare sau misiuni, toți să beneficieze de aceleași drepturi si onoruri, iar familiile celor decedați să fie tratate cu aceeași recunoștință din partea Statului Român”, mărturisește parlamentarul cărășean.
Marcel Vela consideră că jurământul fața de popor îi obligă pe acesți eroi chiar la sacrificiul suprem, iar pe noi toți, ca națiune responsabilă, jertfa lor ne obligă măcar la recunoștința și mulțumiri!