Deputatul PSD de Caraș-Severin, Marius Isac, consideră că rolul presei este să informeze și să investigheze, nu să stabilească vinovății și nici oamenii politici nu trebuie să dea sentințe înaintea autorităților competente. Însă întrebările apărute în spațiul public merită răspunsuri clare și transparente.
„Problema este alta. Dacă asemenea situații ar fi avut loc în timpul unei guvernări PSD, am fi asistat la acuzații privind risipa banului public, la solicitări de demisii și la interminabile lecții despre moralitate administrativă. Astăzi, aceleași exigențe par să fie aplicate cu mult mai multă îngăduință.
Actuala putere și-a construit întreaga identitate politică în jurul promisiunii că va guverna diferit: mai transparent, mai responsabil și mai corect. Tocmai de aceea, are obligația de a se supune acelorași standarde pe care le-a cerut ani la rând tuturor celorlalți.
Într-o perioadă în care românilor li se cer sacrificii, iar fiecare leu din buget este prezentat drept esențial, orice cheltuire a banului public trebuie să fie nu doar legală, ci și lipsită de orice suspiciune rezonabilă.
Românii nu mai compară actuala guvernare cu PSD, ci o compară cu propriile promisiuni, iar diferența dintre discurs și comportamentul de la guvernare începe să fie din ce în ce mai vizibilă.”, este de părere parlamentarul cărășean.


