Vine rândul coreenilor să arate ce pot. Oamenii lui Kim Jong-un aduc cu ei cele mai performante utilaje fabricate de ei pentru export, cu care au mutat munții din loc, după care scuipă în palme, dau șepcile pe spate și se apucă de lucru pe ritmul odelor înălțate marelui conducător. Nici ploaia, nici vântul și nici dorul de cei de acasă nu mai contează. Gândul lor e cum să doboare recordul fraților chinezi, iar până la urmă reușesc: opt kilometri de drum de munte reparat și terminat în zece zile și nouă ore. Juriul e surprins de performanța coreenilor, muncitorii aruncă șepcile în sus de fericire, în timp ce Marele Kim Jong-du anunță trei zile de sărbătoare națională.
La urmă, intră în concurs și românii. Senini, relaxați, spărgând semințe de bostan, spunând bancuri. Fără să se streseze. O companie (vorbim de un SRL de pe Clisură, din Sichevița), care câștigă o lucrare de pietruire a DJ 571 și 571 A, în valoare de 343.000 de lei, și în lungime de aproape 8 kilometri. Bă, fraților, am văzut și am auzit multe la viața mea, inclusiv despre acei chinezi care au construit de la zero un hotel cu 30 de etaje în doar 15 zile, dar ce mi-a fost dat să citesc în contractul încheiat cu Direcția de Drumuri Județene Caraș-Severin, întrece orice imaginație. Minune Dumnezeiască, nu alta: 8 km de drum pietruit în șapte zile de la emiterea Ordinului de începerea lucrărilor semnat de Primăria Moldova Nouă. Șapte zile, nu mai mult. Păi numai transportul a zecilor de carosate pline cu piatră și sort îți ia o săptămână. Să nu mai punem la socoteală împrăștierea și compactarea. Plus organizarea de șantier și câte și mai câte.
Don president! Don Romică, eu înțeleg că trebuie să trăiască și firmele liberale. Să mănânce și gura patronilor o ciorbiță, dar parcă e prea de tot. Prea bătător la ochi. Să dobori recordurile chinezilor și coreenilor, când pe noi ne știe toată lumea că nu suntem în stare terminăm 100 de kilometri de autostradă în 10 de ani, sună ca dracu. Ia și verifică matale cum stau lucrurile și vezi dacă nu cumva în loc de piatră și sort e mai mult pământ întins pe drumurile alea două. Că așa vorbesc gurile rele.
A, și încă ceva, pentru cârcotași. E adevărat, la o lucrare atât de „complexă” și garanția a fost una rezonabilă: șase luni. Până să ieșim din iarnă. După care, alți bani, altă distracție și, cine știe, un alt record în materie de finalizări de lucrări…